© 2024 Auto.ro
Taximetristii se pregatesc sa protesteze impotriva companiilor petroliere din Romania, care au anuntat in ultima perioada scumpiri repetate la carburanti. Acestia vor boicota statiile si nu vor alimenta masinile cu carburant in nicio benzinarie din Romania, joi, 13 ianuarie.
Acest protest reprezinta a doua masura luata de taximetristii independenti, care au ales sa plateasca cu maruntis pretul carburantului, incepand cu 1 ianuarie 2011.
Nu doar taximetristi sunt deranjati de scumpirile excesive la carburanti, ci si soferii de rand. Acestia au organizat proteste online si chiar si in benzinarii pentru a-si arata nemultumirea. Pe internet nemultumirile au inceput sa se manifeste inca din luna octombrie cand, desi pretul barilului de petrol a scazut peste tot in lume, in Romania preturile la pompe au ramas aceleasi.
In ultima saptamana a anului 2010, s-a ajuns la formarea unor grupuri de protestatari care s-au deplasat in benzinariile din Bucuresti, Ploiesti, Baia Mare, Iasi, Targu-Jiu, Bacau sau Medias, unde au aplicat tehnica “maruntisului”: au alimentat cu litri putini si au platit in monede de valoare foarte mica, astfel incat sa-i determine pe cei care asteptau sa alimenteze sa renunte.
Protestatarii acuza neconcordanta dintre cresterea preturilor la combustibili si salariile foarte mici ale romanilor, care nicidecum nu se maresc, ba dimpotriva.
Anul 2010 a adus pentru soferii din Romania preturi mai mari cu 24% la benzina, aceasta evolutie fiind cea mai puternica scumpire in randul producatorilor de petrol din intreaga Uniune Europeana, conform informatiilor oferite de Bruxelles, citate de money.ro.
Totusi, in ciuda faptului ca romanii s-au confruntat cu cea mai mare scumpire anuala, preturile la carburanti raman mai mici decat in celelalte state europene. Pe partea cealalta, nici salariile nu pot fi comparate, lefurile romanilor fiind simtitor mai mici.