© 2024 Auto.ro
General Motors a dat unda verde pentru ca prototipul hibrid plug-in Cadillac Converj, dezvaluit in luna ianuarie la Detroit, sa fie produs in serie. Noul coupe electric ar putea debuta in 2012.
Dupa ce GM a iesit din faliment datorita unui ajutor de 50 de miliarde de dolari primit de la statul american, conducerea colosului din Detroit anuntase ca noul Converj nu va fi produs in serie. Dar, la scurt timp, Bob Lutz, actualmente vicepresedintele Grupului GM si, totodata, unul dintre cei mai mari sustinatori ai acestui proiect, declara ca versiunea de serie va semana foarte mult cu conceptul.
Cadillac Converj de serie va dispune de trenul de rulare al modelului Chevrolet Volt, care este alcatuit dintr-un motor electric si unul conventional pe benzina in 4 cilindri de 1,4 litri care produce 161 CP si 370 Nm de cuplu. Converj poate parcurge doar 65 km cu o singura incarcare a bateriilor litiu-ion si atinge o viteza maxima de 160 km/h. Reincarcarea bateriilor poate dura 3 ore, daca se foloseste o priza de 240 V, si 8 ore in cazul unei prize de 120V.
Din punct de vedere vizual, viitorul Converj de serie va avea o garda la sol mai mare comparativ cu cea a prototipului din care deriva si o linie a plafonului mai inalta.