© 2024 Auto.ro
Acum un deceniu, cand numarul trei american era bine sanatos si se afla in primul an de parteneriat cu Daimler, absolut nimeni nu s-ar fi gandit ca dealerii sai vor ajunge, la un moment, sa vanda o masina precum FIAT 500.
Ei bine, de azi inainte, vor avea tot timpul sa gandeasca o strategie in acest sens, fiindca torinezii tocmai au insarcinat “Pentastar”-ul sa se ocupe de distributia mititelului pe piata americana.
Vestea a fost data de Peter Fong, CEO-ul lui Chrysler si seful departamentului de vanzari la nivelul intregului grup, care a explicat ca, din cauza volumului comercial redus aferent modelului 500, acesta nu are nevoie de o retea de dealeri separata. In schimb, cel mai mic FIAT va fi vandut in aceleasi showroom-uri cu masinile Chrysler, in colturi separate si personalizate.
Potrivit celor de la Autoweek, aproximativ 80% dintre dealerii concernului american comercializeaza automobile Jeep si Dodge pe langa modelele Chrysler, astfel incat adaugarea unui brand nou nu ar trebui sa fie un capat de tara.
Compania din Detroit va incepe fabricatia lui 500 la uzina din Toluca, Mexic spre finalul lui 2010 (sau inceputul lui 2011), in jur de o treime din cele 100.000 de unitati construite acolo an de an urmand a ajunge in Brazilia.