Cu Dacia pe doua roti

S-a intamplat in urma cu 6 ani, dupa ce fratele meu a luat permisul auto. Prin urmare, a decis sa ia masina tatalui meu din parcare si sa ma scoata la o mica plimbare. Cunoscandu-l foarte bine si stiind ca este incepator, nu mi-a inspirat destula incredere, astfel ca stateam incordat pe scaunul din dreapta soferului (sau cum i se mai spune, scaunul mortului).

Dupa o tura de o ora prin oras, ne-am hotarat sa ne intoarcem acasa. Ajunsi la 100 de metri de o intersectie semaforizata, soferul a observat ca semaforul prezenta culoarea verde pentru circulatie catre stanga.

Pentru a nu mai astepta, s-a hotarat asadar ca vrea sa prinda verde, desi nu mai avea timp la viteza de rulare de 50 km/h. Asa ca a apasat pedala de acceleratie pana la podea si s-a incadrat pe banda stanga pentru a executa manevra de curba la stanga prin intersectie.

A, scuze, am uitat sa mentionez ca tata era fericitul posesor al unui jaf de Dacie din anii `80, insa nu trecuse pana in clipa aceea prin nicio aventura de genul asta. Masina, fiind fortata, a ajuns la viteza de 80 km/h in momentul in care fratele meu a luat curba la stanga.

Norocul nostru a fost ca Dacia nu s-a rasturnat, insa spectatorii (ceilalti soferi si pietonii care asteptau la semafor pentru a trece strada) au asistat la spectacolul ai carui actori eram eu si fratele meu. In momentul in care a executat curba la acea viteza, masina s-a inclinat atat de tare, incat am mers pe doua roti.

Panica s-a instalat in momentul in care Dacia se indrepta spre masinile ce asteptau la semafor pentru a se deplasa inainte. Spaima a fost si mai mare pentru ca soferul era incepator si era la prima lui plimbare….

Norocul a fost de partea noastra, pentru o fractiune de secunda cand, dupa o manevra foarte buna a soferului incepator, masina a ocolit celelalte autovehicule stationate la semafor. Dacia se indrepta acum inspre pietonii care asteptau la semafor, moment in care am fost cuprins de groaza.

Cred ca doar mana lui Dumnezeu ne-a mai salvat de la o mare tragedie, pentru ca in cele din urma masina s-a asezat pe toate cele patru roti din dotare si ne-am continuat drumul pana acasa, cu gandul la ce se putea intampla.

Show-ul a fost extrem de tare. Sunt convins ca pietonii ne-au tinut minte. Ma bucur insa ca am scapat teferi din aceasca cascadorie. Totul a durat cateva secunde, timp in care nu am reusit sa constientizam panica, dar tin minte ca incepusem sa imi fac rugaciuni si sa ma inchin cu limba.

Tot ce doream in acel moment era sa scapam cu viata si sa nu vatamam pe nimeni altcineva. Asta a fost o lectie, o invatare de minte, atat pentru fratele meu, cat si pentru mine, care, in numai un an de zile deveneam posesor de permis….. experimentat. Si asta nu a fost singura patanie prin care am trecut din cauza fratelui meu. Au mai urmat si altele…

Mihai Boghiu, Bucuresti