© 2024 Auto.ro
Programul Rabla 2010 va lua sfarsit la 23 noiembrie, data de la care tichetele valorice isi vor pierde valoarea. Tot numai pana la aceeasi data, cei care doresc sa-si caseze masinile mai vechi de 10 ani o pot face.
Foarte multi asteapta ca pretul voucherelor sa scada odata cu apropierea termenului limita. In prezent mai sunt disponibile aproximativ 39.000 de tichete, ce pot fi folosite fie maxim 3 cumulate, fie unul singur. Pretul unui tichet “Rabla” variaza intre 1000 si 1800 lei.
Totodata, dealerii auto spera ca vanzarile sa creasca in lunile octombrie si noiembrie, avand in vedere ca sunt ultimele luni ale Programului de innoire a parcului auto national, voucherele ar trebui sa se vanda la preturi mai mici, iar perioada concediilor s-a incheiat. In plus dealerii sunt dispusi sa accepte reduceri foarte mari, chiar si de pana la 25% din pretul initial al masinilor, pe langa programul “Rabla”.
Un alt factor care ii incurajeaza pe dealerii auto spre finalul anului il constituie valoarea mare a taxei auto si scaderea vanzarilor pe piata second-hand.
Pana acum au fost eliberate 173.521 de tichete valorice “Rabla”, din care s-au folosit pentru achizitionarea de masini noi un numar de 134.410 tichete, ceea ce a insemnat 45.255 de autoturisme noi.
In 2009, au fost casate 32.000 de masini mai vechi de 10 ani, iar dintre marcile auto cele mai cumparate, pe locul intai a fost Dacia, cu 18.153 de unitati vandute.