© 2024 Auto.ro
Poate ca nu este chiar masina pe care v-ati dori-o, dar cu siguranta Ford Fiesta ECOnetic este un punct de atractie prin prisma consumului de carburant si al emisiilor de noxe cu care se lauda.
Noul model a reusit performanta de a "arde" numai 2,9 litri de motorina per 100 km in timpul cursei ecologice Global Green Challenge 2009. Bazat pe modelul Fiesta cu motor diesel 1.6 Duratorq TDCi de 90 CP, versiunea ecologica a modelului de clasa mica a fost lansata anul trecut, la Londra.
Fiesta ECOnetic este creditat de producator cu un consum mediu de numai 3,7 litri/100 km, cifra care a fost, iata, depasita cu aproape 1 litru! Fiesta ECOnetic degaja in aer doar 98 grame de dioxid de carbon la fiecare 100 km parcursi, adica mai putin decat modelul din care deriva.
Dincolo de valorile scazute ale consumului, Ford Fiesta ECOnetic ramane un vehicul performant, avand un demaraj 0-100 km/h de 12,3 secunde si o viteza de top de 178 km/h. Mai mult decat atat, modelul a preluat de la Fiesta Zetec S suspensia joasa, care aduce un plus la capitolul aerodinamica. Eficienta modelului este sustinuta si de pneurile low-rolling cu dimensiunile 175/65 R14, care sunt foarte eficiente mai ales la drumurile pe autostrada.
Fiesta ECOnetic este al treilea model din gama "eco" a celor de la Ford, dupa Mondeo ECOnetic (139 g/km) si Focus ECOntic (115 g/km).
Global Green Challenge este o cursa destinata celor mai noi si mai avansate tehnologii din sectorul hibridelor, vehiculelor electrice si a celor cu energie alternativa si a emisiilor reduse de CO2.