© 2024 Auto.ro
Ford Fiesta este unul dintre cele mai apreciate modele de clasa mica de pe piata auto second hand din Romania. Printre atuurile care au reusit sa convinga clientela se numara tinuta de drum, confortul din habitaclu, portbagajul incapator, designul atemporal al caroseriei, gama performanta de motorizari, precum si rata scazuta a defectelor costisitoare.
Timp de peste trei decenii, au fost produse sase generatii Fiesta: I (1976-1983), II (1983- 1989), III (1989-1997), IV (1997-2002), V (2002-2008) si VI (2008-prezent). Totodata, au existat mai multe restilizari, insa cel mai important facelift a avut loc in anul 2005.
Modelul de clasa mica a fost comercializat in principal in versiunea de caroserie hatchback cu trei sau cinci usi, insa pentru anumite piete au fost fabricate o varianta sedan (patru usi), precum si van (doua usi).
La capitolul siguranta, Ford Fiesta a fost supus de-a lungul anilor la patru teste EuroNCAP in urma carora a primit urmatoarele calificative: 3 stele in anul 1997, 3 stele in anul 2000, 4 stele in anul 2002 si 5 stele in anul 2008.
Traiectorie preturi:
Pentru a afla care este cel mai rezonabil pret pentru un Ford Fiesta la mana a doua, am ales sa exemplificam prin o serie de cazuri particulare.
In medie, indiferent de generatie, anul de fabricatie ori kilometri parcursi, un Ford Fiesta este cotat in acest moment de bursa Auto Index la valoarea de 3.385 EUR (decembrie 2010). Daca va orientati asupra unui exemplar din a patra generatie fabricat in anul 2001 si cu 150.000 km la bord, pretul mediu afisat de Auto Index se situa in luna ianuarie 2010 la valoarea de 3.214 EUR, in timp ce la finele lunii decembrie 2010 era de 2.777 EUR.
In cazul unui Fiesta din a cincea generatie fabricat in anul 2003 si rulat 120.000 km, pretul mediu calculat prin intermediul Auto Index era situat in ianuarie 2010 la 5.452 EUR, valoare care a scazut pe parcursul anului pana la 3.922 EUR (decembrie 2010).
Pentru un exemplar cu facelift fabricat in anul 2006 si cu un rulaj estimat la 75.000 km, pretul mediu calculat de Auto Index a fost la inceputul anului 2010 situat la valoarea de 5.288 EUR, in timp ce pana la sfarsitul anului a scazut la 4.887 EUR.
Evident, mai scumpe sunt unitatile din generatia actuala. Astfel, pentru un autoturism fabricat in anul 2008 si rulat 45.000 km, pretul mediu stabilit de Auto Index era de 6.531 EUR in ianuarie 2010, valoare care a scazut pana la 6.040 EUR in decembrie 2010.
Sfaturi utile:
Daca primele trei generatii ies din discutie ca optiune la varsta a doua, achizitionarea unui exemplar din a patra generatie este destul de riscanta din cauza costurilor ridicate pentru piesele de schimb de origine.
Pentru a fi siguri ca veti face o investitie avantajoasa, este de preferat sa va orientati mai ales catre exemplarele din a cincea generatie, insa si aici trebuie evitate primele loturi fabricate. Astfel pentru un buget in jur de 5.000 EUR se poate cumpara un Ford Fiesta fabricat intre anii 2004-2007, conform anunturilor de vanzare postate.
In privinta dezavantajelor raportate la exemplarele din aceasta generatie ar fi de amintit calitatea modesta a chederelor, care nu izoleaza satisfacator habitaclul si functionarea neregulata a instalatiei de climatizare.
Rentabile in privinta costurilor de exploatare sunt motorizarile turbodiesel common-rail, insa la unitatile din prima decada de fabricatie au fost semnalate nereguralitati ale sistemului de alimentare care se transforma in vibratii in momentul "pornirii la rece".
An fabricatie | Pret ianuarie 2010 | Pret decembrie 2010 |
Anul 2001 (150.000 km) | 3.214 EUR | 2.777 EUR |
Anul 2003 (120.000 km) | 5.452 EUR | 3.922 EUR |
Anul 2005 (90.000 km) | 5.056 EUR | 4.257 EUR |
Anul 2006 (75.000 km) | 5.288 EUR | 4.887 EUR |
Anul 2008 (45.000 km) | 6.531 EUR | 6.040 EUR |
Nota:
Preturile medii de mai sus au fost stabilite pe baza calculelor Auto Index.
Auto Index este singurul instrument de masurare si comparare a preturilor pentru masinile second hand de pe piata auto romaneasca, pentru diferite perioade de timp, in functie de criteriile alese de dumneavostra. Cu ajutorul Auto Index puteti vedea evolutia pietei second hand, a unui model anume sau puteti compara masina dorita cu alte autoturisme similare.
Aceste statistici si informatii sprijina cumparatorul in a lua cea mai buna decizie privind achizitia in functie de buget, nevoi si asteptari, si, totodata, ajuta vanzatorul sa isi raporteze oferta la alte modele asemanatoare si sa inteleaga evolutia pietei.