© 2024 Auto.ro
SAS Grup a lansat o solutie antifurt neidentificabila, dedicata autoturismelor de lux si activelor de mari dimensiuni, cum ar fi masinile agricole sau utilajele de constructii.
"Noul echipament GPS, care se monteaza pe vehiculul supravegheat, are o carcasa compacta si, spre deosebire de alte solutii, nu are antene, fire si nici butoane care sa ii “ajute” pe infractori sa il depisteze si dezactiveze in vederea furtului. In plus, echipamentul poate fi vopsit in culoarea caroseriei. Echipamentul transmite pozitia sa si, deci, a vehiculului supravegheat, iar utilizatorul o poate vizualiza gratuit, prin intermediul unei interfete web accesibila de pe site-ul producatorului", conform comunicatului emis de SAS Group .
Potrivit reprezentantilor companiei, in noul echipament SAS Finder trebuie introdusa o cartela SIM, care trebuie sa permita o conexiune de date de tip GPRS si trafic de date. De asemenea, din aplicatia software, disponibila gratuit pe website-ul producatorului, utilizatorii pot configura periodicitatea cu care echipamentul isi va transmite pozitiile si, cu cat aceasta este mai mare, cu atat creste durata de viata.
"Procesorul “trezeste” aparatul doar atunci cand acesta trebuie sa realizeze transmisia, dupa care reintra in “sleep mode”. Astfel, daca solutia este configurata astfel incat sa transmita o data pe saptamana pozitia echipamentului, atunci bateria dureaza pana la 8 ani. In cazul in care se doreste transmiterea zilnica a pozitiilor, atunci bateria va tine “doar” 4 ani", mai spun reprezentantii SAS Grup.