© 2024 Auto.ro
Kia anunta lansarea noii generatii Picanto cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, care va avea loc in martie 2011. Citadina sud-coreeana va fi disponibila in showroomuri imediat dupa debutul oficial.
Pentru a ne trezi interesul asupra noului Picanto, constructorul auto a publicat doua schite ce au rolul de a evidentia liniile de design ale modelului. Premergatoare acestor imagini a fost prezentarea unei sculpturi in marime naturala care intruchipa masina, in cadrul Salonului Auto de la Bologna.
Noua generatie Picanto a fost creata de biroul de design european Kia, amplasat in Frankfurt, Germania, in subordinea designerului sef, Peter Schreyer. Modelul va imparti noua platforma cu Hyundai i10 si va fi mai lung si mai lat decat actuala generatie.
Totodata, va fi echipat cu noile propulsoare pe benzina si turbodiesel cu trei cilindri si ar putea avea un pret de pornire de circa 8.500 euro.
Viitorul Kia Picanto va concura cu autoturisme precum Peugeot 107, Citroen C1, Chevrolet Spark, Toyota Aygo, viitorul Volkswagen Up! si verii acestuia cu siglele Skoda si Seat, Fiat 500, Ford Ka, Hyundai i10, Opel Agila, Renault Twingo, si Suzuki Splash.
Nu este exclus ca masina sa fie oferita si intr-o versiune electrica, derivata a conceptului Hyundai Blueon.