rss

Oficial: acesta este noul Kia Sorento (cu video)

  1. 03/04/2009
  2. Categoria: Kia
  3. Tags: Dacia, piese

 

 

 

Show-ul auto de la Seul a prilejuit celui mai important constructor coreean sa dezvaluie cea de-a doua generatie a SUV-ului Sorento.

Inspirat partial din conceptul KND-4, noul Sorento este mai mare decat predecesorul sau, avand o lungime de 4,7 metri, si poate gazdui acum pana la sapte persoane gratie celui de-al treilea rand de scaune. Oficialii Kia sustin ca spatiul la cap a crescut cu 64 mm (la 904 mm), iar spatiul la picioare cu 102 mm (la 795 mm), in timp ce spatiul destinat bagajelor a fost marit cu 15 procente (258 litri in spatele celui de-al treilea rand de scaune si 1.047 litri in spatele celui de-al doilea rand) datorita mutarii haionului catre spate cu 70 mm.

In functie de model si de piata, noul Kia Sorento va fi echipat cu cheie inteligenta, buton pentru pornirea/oprirea motorului, camera video pentru mersul in marsarier, sistem de navigatie, acoperis panoramic din sticla si un sistem audio cu redare MP3 si 6, 8 sau 10 difuzoare, precum si conectivitate iPod.

Noul Kia Sorento va fi oferit in patru versiuni de motorizare. In Coreea de Sud, clientii vor fi disponibile trei motoare: un V6 de 2,7 litri care functioneaza pe baza de GPL si care produce 165 CP si 244 Nm de cuplu, un propulsor cu 4 cilindri Theta II de 2,4 litri, care dezvolta 175 CP si un cuplu de 225 Nm, si un nou turbodiesel de 2,2 litri, care genereaza 197 CP si 435 Nm de cuplu.

In afara de benzinarul de 2,4 litri, pe piata nord-americana, noul Sorento va fi disponibil si intr-o versiune de motorizare V6 de 3,5 litri, care dezvolta 277 CP si 335 Nm. In functie de motor, SUV-ul coreean va fi echipat cu transmisii manuala cu 5 si 6 trepte, precum si automata.

Vanzarile la nivel mondial la noul Sorento vor debuta spre sfarsitul acestui an, preturile urmand sa fie comunicate in saptamanile care vor urma lansarii de la Seul.

Vizualizari: 2860