Vrei de pe eBay: Lancia LC2 Grupa C

Stratos, Montecarlo, Delta – daca te consideri cu adevarat un fan Lancia – si mai ales un fan Lancia cu bani –, e musai sa ai in colectie cel putin un exemplar din cele trei enumarate anterior.

Aceste masini au facut istorie in motorsport-ul anilor ’70 si ’80, castigand curse si campionate mondiale atat pe asfalt, cat si pe macadam; totusi, un adevarat cunoscator se va gandi intotdeauna si la piesele de colectie rare. Precum LC2-ul din imagini...

Lansat in 1983 si numit uneori “Lancia-Ferrari”, LC2 a fost biletul de intare al constructorului italian in World Sportscar Championship, competitia suprema in materie de curse de anduranta si cea de-a doua ca importanta, la acea vreme, dupa Formula 1.

De-a lungul celor trei ani de participare in Grupa C, bolidul a reusit sa-si treaca-n cont mai multe pole-position-uri si victorii in fata principalului contracandidat, Porsche 956, insa fiabilitatea componentei tehnice a impiedicat-o sa-si adjudece un titlu mondial.

Dupa 1986, masina a “alergat” pentru diverse echipe private, insa Lancia isi concentrase deja eforturile pe Campionatul Mondial de Raliuri. Cariera lui LC2 a luat sfarsit in 1991, cand ultima echipa care a mizat pe potentialul sau, Veneto, abia daca a reusit sa participe la cateva etape.

Masina din imagine, pe de alta parte, nu are nici o legatura cu modelele LC2 din ultimii ani de fabricatie: in afara faptului ca are numarul 2 de sasiu – cifra maxima a fost 5 –, ea este si cea care se lauda cu o victorie la Imola 1000, in 1983. Isprava a apartinut echipajului Teo Fabi/Hans Heyer, insa nu mai putin important este si locul opt obtinut, un an mai tarziu, de Bob Wolek si Alessandro Nannini la Le Mans (dupa ce respectivii reusisera sa porneasca in cursa din pole-position).

Iar asta nu e tot: in 1985, motorul V8 biturbo de origine Ferrari (720 CP) a ajutat-o sa atinga 396 km/h pe celebra linie dreapta Mulsanne, intr-o editie de Le Mans in care a terminat pe locul sase. De fapt, intre 1983 si 1986, aceasta Lancia LC2 a acoperit mai multi kilometri de cursa decat oricare dintre suratele sale, Riccardo Patrese, Michele Alboreto, Mauro Baldi si Lucio Cesario fiind ceilalti piloti care au “strunit-o” de-a lungul timpului.

Asadar, motive mai mult decat suficiente pentru a considera o asemenea achizitie, mai ales ca omul care se desparte de ea a muncit 4.000 de ore (si a investit 350.000 de $) pentru a o aduce intr-o stare sora cu perfectiunea. Singura problema ar fi pretul – 1.250.000 de $ –, insa, pe de alta parte, cand a avut pasiunea un pret?