© 2024 Auto.ro
Una dintre principalele atractii ale Salonului Auto de la Geneva din martie va fi reprezentata de premiera mondiala a noii Mazda 5, creata special pentru a satisface nevoile familiilor europene, cu un stil de viata activ.
„In abordarea dezvoltarii noii Mazda 5 ne-am orientat spre crearea unui nou C-MAV (Compact Multi Activity Vehicle) care sa combine orientarile actuale privind performantele de mediu cu o noua expresie a designului elegant”, a declarat Hideki Matsuoka, Manager de Program Mazda5.
Noul model dezvolta in continuare functionalitatea apreciata a Mazda5 – cu usile din spate glisante si sistemul Karakuri pentru cele 7 locuri – si o imbraca intr-un design pe cat de atractiv, pe atat de unic in segment. Designul, ce foloseste elementele „limbajului” de design Mazda „Nagare Flow”, este foarte practic si contribuie la eficienta consumului datorita coeficientului de rezistenta la inaintare scazut, a unei portante optime si caracteristicilor aerodinamice.
Noua Mazda 5 este echipata cu noul motor de 2.0l DISI* pe benzina, echipat cu sistemul i-STOP si o cutie manuala cu 6 trepte, etajata specific acestei versiuni. Noul motor cu injectie directa ofera o perfomanta liniara si fluida, fiind totodata mai placut la condus. De asemenea este unul dintre cele mai economice si curate C-MAV de pe piata, reusind sa obtina reducerea cu aproximativ 15% a emisiilor de CO2, comparativ cu motorul de 2.0 l pe care il inlocuieste. Gama de motorizari mai include si un motor pe benzina de 1.8 l echipat de asemenea cu o cutie manuala cu 6 trepte.
Noua Mazda 5 va fi disponibila spre vanzare in Europa din aceasta toamna. Aceasta este una dintre cele trei premiere pe care Mazda le va prezenta la Salonul Auto de la Geneva in cadrul conferintei de presa de pe 2 martie in hala 5, de la ora 11:15 (CET).