© 2024 Auto.ro
Modelul de clasa medie de la Mazda, un automobil reprezentativ pentru cei 90 de ani de activitate ai constructorului japonez este disponibil la randul sau, dupa ce in urma cu doua luni erau anuntate editiile aniversare Mazda2 si Mazda3, intr-o serie limitata si in Romania.
Mazda6 editie aniversara are la baza nivelul de echipare TE, cu versiunea de caroserie hatchback, in doua variante de motorizare, benzina 2l (155 CP) si diesel 2.2l (129 CP). În varianta de serie, nivelul de echipare TE include jante din aliaj de 17 inch, senzori de ploaie si de lumina, cruise control, aer conditionat automat bi-zona, sistem audio compatibil MP3 cu magazie de 6 CD-uri si sistemul de asistare la plecarea din rampa (HLA).
Cei care vor alege editia limitata Mazda6 vor putea beneficia in plus de grila frontala sport, vopsea metalizata, conectivitate Bluetooth, tapiterie din piele&textil, cotiera centrala culisanta din piele, pedalier din aluminiu, cadrane bord tip blackout si insertii Piano Black pe plansa de bord, precum si de garantie extinsa cu 2 ani fata de cea standard. Totodata versiunea speciala va fi disponibila in 4 optiuni de culoare: Gri Aluminiu, Alb Crystal Pearl, Negru si Blue Stormy.
Modelul este disponibil la toti partenerii Mazda din Romania la un pret de 17.895 euro + TVA pentru versiunea pe benzina si 18.701 euro + TVA pentru cea cu motorizare diesel.
Pentru echiparile de serie, pana la sfarsitul anului, Mazda6 beneficiaza de o reducere de 3.000 de euro si garantie extinsa la 5 ani in limita a 150 000 km. Totodata clientii care vor achizitiona unul dintre modelele Mazda3, Mazda6 si CX-7 pot beneficia prin programul de leasing financiar oferit de UniCredit Leasing de o dobanda de 0% pentru o perioada de 12 luni.