rss

Noul Mercedes SLK, disponibil in Romania la un pret de pornire de 32.500 euro, fara TVA

  1. 06/04/2011
  2. Categoria: Mercedes-Benz
  3. Tags: Mercedes, Slk

Noul Mercedes-Benz SLK este disponibil pe piata din Romania inca de la sfarsitul lunii martie, la un pret de pornire de 32.500 euro, fara TVA, pentru versiunea SLK 200 BlueEFFICIENCY. Cel mai scump este SLK 350 BlueEFFICIENCY, care costa 43.950 euro, fata TVA, in timo ce LK 250 BlueEFFICIENCY are un tarif de 35.150 euro, fara TVA.

Initial, odata cu lansarea pe piata, vor fi disponibile trei modele SLK, toate trei beneficiind de noi motorizari cu injectie directa. Motorizarile in patru cilindri ale SLK 200 BlueEfficiency si ale SLK 250 BlueEFFICIENCY dezvolta 184 CP, respectiv 204 CP.

Modelul SLK 200 BlueEFFICIENCY este cel mai economic roadster din segmentul caruia ii apartine. Beneficiind de transmisia imbunatatita cu sapte raporturi 7G-TRONIC PLUS, acesta consuma numai 6.1 litri de combustibil premium la o suta de kilometri. Acest model economic ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe ora in 7.0 secunde si atinge viteza maxima la 237 km/h (240 km/h pentru modelele cu transmisie manuala).

Modelul SLK 250 BlueEFFICIENCY are ca dotari standard transmisia automata 7GTRONIC PLUS si consuma numai 6.2 litri la 100 de kilometri. Din repaus acesta ajunge la 100 de km/h in 6.6 secunde, si poate atinge  viteza maxima de 243 km/h.
 
Motorul V6 al SLK 350 BlueEFFICIENCY dezvolta 306 CP si accelereaza de la 0 la 100 km/h in 5.6 secunde (atingand viteza maxima de 250 km/h). Consumul acestuia este de 7.1 litri la o suta de kilometri (167 de grame de CO2 per kilometru). Motorul V6 este complet nou. Cele mai importante caracteristici ale acestuia sunt injectia directa de a 3-a generatie, injectoarele piezo si aprinderea multi-spark.

Structura caroseriei noului model SLK a fost perfectionata, capota si aripile fiind in prezent confectionate din aluminiu.Totodata, noul Mercedes-Benz SLK stabileste noi standarde in ceea ce priveste siguranta.

Cea de a treia generatie a puternicului initiator de tendinte va utiliza in sprijinul conducatorului o intreaga gama de sisteme de asistare de ultima generatie, printre care sistemul ATTENTION ASSIST, de depistare a gradului de oboseala, dezvoltat de Mercedes-Benz si prevazut ca standard, sistemul optional PRE-SAFE®, de protectie anticipativa a ocupantului, unic in lume si frana PRE-SAFE®, care poate actiona franele in mod autonom in cazul unui pericol iminent de coliziune posterioara. Ca atare, si cu modelul SLK, Mercedes-Benz depaseste in mod consecvent si semnificativ cerintele impuse de standardele de siguranta.

Vizualizari: 5418