rss

Test gratuit de lumini pentru toate autovehiculele Mercedes-Benz

  1. 18/11/2010
  2. Categoria: Mercedes-Benz
  3. Tags: Mercedes benz, verificare

In perioada 15 noiembrie - 15 decembrie, Mercedes-Benz Romania desfasoara pentru a doua oara pe piata auto autohtona un program gratuit de verificare si reglare a luminilor exterioare adresat tuturor posesorilor de autovehicule marca Mercedes-Benz.

Actiunea, demarata in premiera anul trecut in Romania, va fi implementata in Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz din tara si se adreseaza tuturor proprietarilor de autoturisme, autovehicule comerciale usoare si camioane din gama Mercedes-Benz.

Astfel, Mercedes-Benz a fost prima companie auto din Romania care a realizat anul trecut o actiune special dedicata testarii luminilor la nivel national. Acest demers, care continua si in 2010, demonstreaza devotamentul pentru comunitate si siguranta in trafic. Principalul scop al acestui program este imbunatatirea starii traficului din Romania si diminuarea numarului de accidente, prin asigurarea unei vizibilitati sporite in sezonul rece.

”Singuranta este una dintre promisiunile pe care am oferit-o intotdeauna clientilor Mercedes-Benz, iar initierea unui astfel de program reprezinta un demers firesc de reconfirmare a angajamentului nostru fata de comunitate. În plus, povestea marcii Mercedes-Benz este una despre pasiune. Pasiunea pentru perfectiune, fascinatie si, bineinteles, responsabilitate. Mai exact, o responsabilitate care trebuie demonstrata in mod continuu fata de mediu, dar mai ales fata de cei care aleg marca noastra, prin inovatie, sustenabilitate si grija pentru clienti”, a declarat Philipp Hagenburger, After-Sales Manager Mercedes-Benz Romania.

Testul gratuit de lumini este un demers lansat de Mercedes-Benz la nivel global inca din anii '50 ca o initiativa menita sa vina in sprijinul conducatorilor auto in vederea imbunatatirii gradului de prevenire a accidentelor.

Vizualizari: 1885