rss

Porsche Cayman de la XTR Carchip

  1. 30/11/2009
  2. Categoria: Porsche
  3. Tags: BBS, Cayman, Essen, Porsche, XTR Carchip

Cu atatea programe de tuning dedicate lui 911 Carrera, cineva i-ar putea putea considera pe clientii lui Porsche Cayman oarecum marginalizati.

Nimic mai fals: tot ce au ei de facut este sa intre in “atelierul” potrivit, mai ales acum cand s-au deschis portile show-ului de la Essen. Acum si aici, le dam si un pont: standul celor de la XTR Carchip Tuning, locul de prezentare al musculosului Cayman din imagini.

Masina nu este tocmai noua – model 2006, mai precis – insa putin ne pasa de asta: kit-ul de caroserie de tip “widebody” nu numai ca-ti da sentimentul intalnirii cu Incredibilul Hulk, ci te face sa te gandesti serios si la startul unei cariere de pilot.

Fibra de carbon si plasticul intarit cu fibra de sticla (GRP) au fost cele mai des folosite materiale la confectionarea kit-ului, o mentiune speciala meritand si jantele BBS RS de 18 inch, “ambalate” in pneuri Pirelli.

La randul sau, habitaclul te invita, mai degraba, sa pui o casca in cap decat o palarie atunci cand iesi din casa, bordul capitonat cu insertii din fibra de carbon, roll-cage-ul si scaunele Recaro GT3 cu centuri de siguranta in sase puncte contrazicand teribil prezenta sistemului de aer conditionat si pe cea a liniei audio originale.

Cat despre motor, plusul de 15 CP – de la 295 la 310 CP – nu va impresiona pe nimeni; pe de alta parte, acesta este un caz in care va trebui sa ai putintica rabdare: pana in primavara lui 2010, inginerii lui XTR Carchip vor termina lucrul la un sistem de supraalimentare biturbo ce va ridica puterea la 850 de cai. Acum sa te vad, Carrera...

Vizualizari: 1255