rss

Porsche a respins oferta Volkswagen

  1. 29/06/2009
  2. Categoria: Porsche
  3. Tags: oferta, Porsche, Volkswagen

Porsche, desi lovit in plin de criza, a respins luni oferta companiei Volkswagen, care dorea o fuziune intre cele doua grupuri.

"Volkswagen a inaintat o oferta, dar pentru compania noastra, nu reprezinta un obiectiv", a declarat purtatorul de cuvant al Porsche.

Prin urmare, imprumutul de 10,75 miliarde euro acordat de un consortiu de banci va trebui rambursat cat mai rapid, a mai spus oficialul Porsche.

Presa internationala a scris ca grupul Porsche a acuzat Volkswagen si landul Saxonia Inferioara, actionarul cheie al VW, de santaj, dupa ce grupul auto i-a fixat un ultimatum pana luni, 29 iunie, ca sa accepte fuziunea.

Vineri, Volkswagen a fixat un termen limita pentru luni, 29 iunie, pana la care Porsche trebuie sa decida daca accepta un plan de fuziune al celor doi producatori auto, potrivit editiei online a The Wall Street Journal.

Potrivit editiei de sambata a publicatiei germane Der Spiegel, planul prevede ca Volkswagen sa preia 49% din afacerea de masini sport a Porsche, pentru 3-4 miliarde euro, iar directorul executiv al Porsche, Wendelin Wiedeking, si presedintele companiei, Wolfgang Porsche, trebuie sa dea un raspuns pana la finalul acestei luni.

Volkswagen a amenintat ca ar putea sa ceara ca Porsche sa ramburseze in septembrie creditul de 700 milioane euro pe care i l-a acordat in luna mai, daca Porsche respinge oferta, a relatat Der Spiegel, fara a cita surse.

In replica, Wolfgang Porsche si adjunctul sau au precizat sambata, intr-un comunicat de presa, ca au primit un ultimatum de la Volkswagen si landul Saxonia Inferioara, pe care il resping, potrivit Reuters.

"Nu vom accepta santajul. Ultimatumurile nu-si au locul in secolul XXI", au declarat cei doi, in comunicat.

Porsche este actionarul majoritar al Volkswagen, la care detine 51% din actiuni, participatie la care a ajuns indatorandu-se masiv, cu 9 miliarde euro. Miza operatiunii era atingerea unei participatii de 75% din capitalul Volkswagen, ce ar fi permis Porsche sa obtina acces la lichiditatile importante ale VW.

Dupa debutul crizei financiare, Porsche nu a mai reusit sa-si majoreze participatia pentru a obtine controlul VW si, in lipsa de alternative, a fost nevoit chiar sa recurga, la finalul lunii mai, la un imprumut de 700 milioane euro de la Volkswagen.

Potrivit planului Volkswagen, prezentat de Der Spiegel, compania care ar rezulta in urma fuziunii ar fi detinuta in proportie de 40% de familiile Porsche si Piech, 20% din capital va apartine landului Saxonia Inferioara, Qatarul va detine 15%, iar un alt fond suveran - 5%.

Vizualizari: 1220