rss

Renault a dezvaluit oficial noul Master

  1. 26/01/2010
  2. Categoria: Renault
  3. Tags: 2.3 dci, master, model nou, Renault, utilitara

Renault a prezentat noua generatie a utilitarei Master, un model care se afla pe acest segment de 12 ani. Noul Master a primit o serie de modificari estetice, dar si un nou turbodiesel 2.3 dCi.

La exterior, noul Renaul Master impresionzeaza prin masivitate si printr-o parte frontala impunatoare care a fost complet redesenata. Astfel, utilitara franceza a primit o noua grila, blocuri optice cu design nou dispuse acum vertical si un imens logo amplasat acum pe capota si nu pe grila ca la modelele precedente.

Interiorul a fost si el revizuit si ofera, intre altele, un suport pentru ochelarii de soare si unul pentru MP3 player situat langa priza de 12V, conectivitate audio, patru suporturi pentru pahare, o scrumiera detasabila, o lada frigorifica de 7,6 litri, precum si diverse spatii de depozitare pentru telefonul mobil, chei, pachete de tigari, manusi sau umbrele.

Gama de motorizari cuprinde trei versiuni ale dieselului de 2,3 litri dCi, care produc 100, 125 si 150 de cai-putere. Este vorba despre aceleasi unitati de pe Opel Movano, model care este bazat pe noul Master. Toate motoarele vor putea fi conectate la cutii de viteze manuala sau automata, iar consumul minim anuntat de constructor pentru varianta de baza este de 7,1 litri/100 km.

Modelul este disponibil atat cu tractiune pe puntea fata, cat si cu tractiune integrala. Noul Master este disponibil si in varianta lunga de 17 metri cubi si o capacitate de incarcare intre 2.254 si 2.495 kg, in functie de versiunea de caroserie. Variantele de 3,5 si 4,5 tone dispun de roti duble pe axa spate.

Ca dotari, noul Renault Master beneficiaza de inchidere centralizata, faruri cu functie "cornering", climatizare automata, radio CD cu conexiune Bluetooth, navigatie Carminat TomTom, scaune incalzite (optional) si camera video pentru mersul cu spatele. La capitolul siguranta, amintim centuri de siguranta pretensionate, airbag-uri frontale si laterale pentru sofer si pasager, ABS si ESC.

Noul Renault Master va fi lansat pe piata in luna aprilie

Vizualizari: 6016