© 2024 Auto.ro
Fanionul monovolumelor Renault, revine in peisajul citadin, intr-o noua formula de imagine. Automobilul cu cele mai multe unitati vandute, in Europa, in segmentul monovolumelor, Renault Scenic ofera un comportament rutier sigur, dinamic, propriu unei berline, dar si un spatiu interior de autobuz. Versiunea testata de noi este noul Renault Grand Scenic.
foto Sorin Miclau
In segmentul monovolumelor nu prea are mare relevanta aspectul exteriorului, doar privit din perspectiva aerodinamica. Forma unui asemenea automobil, dicteaza pe de o parte organizarea spatiului interior pentru pasageri si volumul de incarcare, iar pe de alta banii pe care-i dati pe combustibil. Din punct de vedere aerodinamic sua mai bine spus, al rezistentei din partea aerului Renault Grand Scenic are un coeficient de forma Cx – 0.324, aria suprafetei frontale de 2.53 m², iar factorul aerodinamic de 0,83 valori sensibil apropiate de concurentii directi Ford S-Max (0.313 – 2.65 – 0.83), Citroen C4 Grand Picasso (0.31 – 2.61 – 0.81) sau Seat Altea XL (0.32 – 2.63 – 0.84).
Renault Grand Scenic ne propune un nou aspect exterior cu blocuri optice fata, exagerat de mari, de aproape 1 metru in lungime, si stopuri cu influente Volvo XC60.
In esenta, Renault Grand Scenic este un monovolum mediu cu o lungime de 4.56 metri, o latime de 1.845 metri si o inaltime de 1.645, cu 22 cm mai inalt decat fratele Renault Scenic. Ampatamentul lui Renault Grand Scenic este de 2.770 metri, inspirat dimensionat pentru a putea include 7 locuri la interior.
La interior aflam adevarata natura a monolumului Renault Grand Scenic. In fata soferului si a pasagerului din dreapta sa, se afla noul bord stil computer diplay cu un desktop multicolor, alaturi de acesta aflandu-se ecranul color de 6.8 ' al sistemului de navigatie Carminat Bluetooth® DVD si cel al RADIO-NAV 4X30 cu magazie 6CD KML, dispozitive oferit optional la pretul de 1261 euro fara TVA.
Noua inovatie prezenta la bordul lui Renault Grand Scenic foloseste un ecran TFT cum spuneam cu desktop personalizabil, care informeaza soferul cu date vitale sofatului cum ar fi: consumul de combustibil, viteza, presiunea in pneuri, temperatura motorului, etc. Acest tip de afisaj al viitorului prezent intr-o alta dimensiune si in noul Range Rover, testat de noi, este ultima fita, in premiera folosita pe un monovolum compact.
Un alt element de utilitate este ca fiecare rand de scaune dispune de o prize de 12 Volti, unde pasagerii isi pot reincarca diferite aparate.
La baza consolei centrale, exista conexiune USB si pentru iPod, sau pentru orice sursa stereo pentru care exista intrare AUX. Am remarcat reglajul sistemului de navigatie care se face cu un dispozitiv gen COMMAND, pozitionat pe o consola centrala amovibila.
Sistemul de navigatie Carminat Bluetooth DVD dispune de recunoastere vocala pentru functiile de navigatie sau telefonie, alaturi de comenzile prezente pe volan. In echiparea Privilege a modelului testat de noi, Renault ofera un Radio CD MP3 Arkamys 4X30 W cu sistem 3D Sound, pentru pasionatii de muzica.
Suprafata vitrata extrem de generoasa ofera o vizibilitate maxima soferului gratie si reglarii pe inaltime a scaunului acestuia. Interiorul ofera spatiu suficient pentru cinci adulti pe scaunele din fata si randul doi de scaune, dar si pentru doi copii pe cel de-al treilea rand de scaune, caz in care portbagajul isi reduce capacitatea de incarcare. Copii au spatiu extrasuficient pentru picioare pe cel de-al treilea rand de scaune, cu conditia ca randul doi sa fie culisat in fata. Spatiul pentru cap este excelent pentru toti pasagerii in ciuda unei curburi aerodinamice a pavilionului.
Versatilitatea aranjarii scaunelor din spate face diferenta in clasa monovolumelor, Renault Grand Scenic oferind multiple configuratii.
Modelul testat de noi este propulsat de motorul turbodiesel common-rail 1.9dCi, euro 4, care dezvolta o putere maxima de 130 CP/3750 rpm si un cuplu maxim de 300 Nm/1750 rpm. Motorul lucreaza cu o cutie manuala cu 6 trepte, lungi, pentru consum scazut. Tandemul motor cutie permite un sprint 0-100 km/h in 11.2 secunde, iar viteza maxima, data de constructor este de 195 km/h.
Motorul lucreaza bine cu cutia: da dovada de elasticitate si rezerve de putere bune in moment critice, in conditiile unui consum mediu de 6.8 l/100 km, OK, am spune noi pentru un automobil de aproape 1.600 de kg, incarcat cu trei oameni si bagajul aferent unui shooting foto si video. Renault Grand Scenic, nu este chiar un varf al dinamicii, insa ofera un comportament agil presarat cu un ruliu usor in viraje, insa depunctat de directia supraasistata. Aceasta desi sigura in exploatare, ofera un feedback de jocuri electronice, adica flasc, de multa ori asteptandu-ne la un “real feedback”, gamerii stiu de ce.
Suspensiile te scot in siguranta din viraje, confortabile am spune noi, in timp ce zgomotele caracteristice monovolumelor, ma refer aici la cel aerodinamic si la cel al motorului au niveluri scazute. Interiorul este bine izolat fonic aducand un plus in confortul pasagerilor.
Renault Grand Scenic, testat de noi, este in echiparea Privilege. Lista de echipamente standard este bogata, avand de-a face cu un automobil care la capitolul siguranta a primit 5 stele la testele de impact EuroNCAP.
Lista completa cu echiparea si optionale se poate descarca aici.
Modelul Renault Grand Scenic 1.9dCi Privilege, testat de noi, costa 18.067 euro fara TVA sau 21.500 euro cu TVA inclus, un pret situat sub Toyota Verso 2.0 D-4D Sol care costa 21.807 fara TVA sau 25.950 euro fara TVA sau Ford Focus S-Max 2.0 TDCi DPF M6 (140 CP) care ne scoate din buzunar 23.780 euro fara TVA sau 28.298 euro cu TVA.