rss

Oficial: SEAT Leon Cupra R dezvaluit inainte de Frankfurt

  1. 19/08/2009
  2. Categoria: Seat
  3. Tags: Cupra, cupra R, SEAT, Seat leon, Seat leon cupra

Salonul Auto de la Frankfurt de luna viitoare este locul ales de SEAT pentru a-si prezenta cel mai puternic model de serie al sau, noul Leon Cupra R. Astazi au fost publicate primele fotografii si informatii cu hot-hatch-ul spaniol.

Bazat pe versiunea restilizata a lui Leon Cupra, dezvaluit la show-ul auto de la Barcelona din luna aprilie, noul Cupra R este echipat cu un propulsor 2.0 TSI de 265 CP, care ia locul precedentului propulsor turbo de 2,0 litri si 245 CP.

Singurele modele Leon mai puternice decat noul Cupra R sunt editii foarte limitate. Este vorba despre Leon Cupra 310 de 306 CP, disponibil exclusiv in Olanda, si Leon Cupra Edition de 282 CP si poate fi comandat doar in Germania.

Nu se stie sigur daca acest motor este acelasi de pe Audi S3, dar SEAT sustine ca bagajul de putere a fost obtinut prin folosirea unui nou injector de combustibil de inalta presiune.

Resursele motorului 2.0 TSI de 265 CP sunt transmise catre rotile din fata, Leon Cupra R fiind capabil sa accelereze de la 0-100 km/h in doar 6,1 secunde (cu 0,3 secunde mai rapid decat versiunea standard Cupra ) si sa atinga o viteza maxima de 250 km/h (fata de 247 km/h), probabil limitata electronic. Distanta de 1 km cu start de pe loc este parcursa in 25,7 secunde, iar consumul mediu anuntat de constructor este decent: 8,1 l/100 km.

In afara logo-ului "R" de pe grila radiatorului si haion, de ceasul din dreapta si de cheia cu telecomanda pentru inchiderea centralizata, Cupra R mai dispune de jante din aliaj cu cinci spite de 19 inch, imbracate cu cauciucuri de 235/35, si de un sistem de franare cu discuri ventilate de 345x30 mm pe fata si 286x12 mm pe spate.

La interior, noul Leon Cupra R a primit un set de scaune sport de tip scoica tapitate cu piele Alcantara, iluminare cu LED-uri a instrumentarului de bord, un volan sport din piele multifunctional si pedalier din aluminiu.

SEAT va divulga restul detaliilor si pozelor oficiale, preturile si momentul lansarii pe piata a noului Leon Cupra R inainte de debutul de la Frankfurt.

Vizualizari: 3851