rss

Toyota recheama inca 2,3 milioane de masini

  1. 23/01/2010
  2. Categoria: Toyota
  3. Tags: Corolla, CTS Corp, RAV4, Sua, Toyota

Cosmarul lui Toyota continua: dupa ce, in toamna lui 2009, a fost nevoita sa recheme nu mai putin de 4,2 milioane de masini din cauza covoraselor care blocau pedala de acceleratie, compania nipona a anuntat ca va intoarce catre ateliere inca 2,3 milioane de masini comercializate pe piata din SUA.

Cauza? Din nou, pedala de acceleratie...

De data aceasta, este vorba despre o defectiune a componentei respective, mecanismul ce controleaza intoarcerea pedalei la pozitia initiala avand o functionare defectuoasa. Purtatorul de cuvant al producatorului japonez, John Hanson, a declarat ca piesa este fabricata in Canada de catre compania CTS Corp., care, pana in acest moment, a refuzat sa faca vreo declaratie cu privire la aceasta problema.

Din pacate pentru Toyota, rezolvarea ei nu va fi tocmai simpla: Hanson mentioneaza ca uzarea prematura a mecanismului – aparuta in urma condensarii apei – este cauzata de o greseala de proiectare; ca atare, noile componente vor trebui redesenate si fabricate, marind timpul alocat reparatiilor.

Reprezentantul Toyota spune ca vina ii apartine, in exclusivitate, celui care a furnizat componenta buclucasa, insa asta nu elimina faptul ca reputatia de lider al calitatii fabricatiei de care se bucura gigantul nipon nu a fost, din nou, intinata.

Cat despre masinile afectate de actiunea de rechemare, acestea sunt sedanuri Avalon (modele 2005-2010) si Camry (modele 2007-2010), camionete Tundra, SUV-uri Sequoia (modele 2008-2010), RAV4 si Highlander (model 2010), precum si compacte Corolla (modele 2009-2010) si Matrix.

Vizualizari: 2234