© 2024 Auto.ro
Toyota a dezvaluit primele imagini si detalii oficiale legate de versiunea restilizata a modelului Auris destinat pietei europene. Aceasta a primit cateva retusuri de ordin estetic, precum si o varianta hibrida.
Desi comunicatul de presa nu ofera detalii suplimentare, fotografiile ne arata ca noul Auris pentru Europa a trecut prin acelasi tratament de cosmetizare ca versiunea pentru piata nipona, care se comercializeaza de la jumatatea lunii octombrie 2009.
La exterior, Auris 2010 a primit o noua grila frontala, spoilere restilizate, noi blocuri optice atat la fata, cat si la spate si un set nou de jante din aliaj. Aspectul masinii este completat de o capota cu un nou design si noi oglinzi laterale cu lumini de semnalizate integrate. Interiorul va beneficia de noi materiale si finisaje de calitate.
In privinta gamei de motorizari, aceasta va contine doua benzinare si doua dieseluri care vor include pachetul "Toyota Optimal Drive" care optimizeaza performantele masinii in conditiile unui consum de carburant si emisii de gaze reduse.
Hibridul de serie Auris HSD (Hybrid Synergy Drive) va imprumuta majoritatea liniilor de design si a detaliilor aerodinamice de la conceptul Auris HSD Hybrid prezentat anul trecut, la Frankfurt. Versiunea ecologica a hatchback-ului nipon va primi un tren de rulare derivat din cel de pe modelul Prius, ceea ce inseamna ca Auris HSD va putea functiona doar pe baza de baterii, bineinteles cu emisii zero de dioxid de carbon.
Detaliile complete si noi fotografii cu modelul Auris standard si cel hibrid vor fi dezvaluite in preajma debutului oficial care va avea loc in cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie.
Noua Toyota Auris facelift va fi lansata pe piata europeana in primavara