rss

Aston Martin Cygnet, primele imagini oficiale

  1. 16/12/2009
  2. Categoria: Toyota
  3. Tags: Aston Martin, aston martin cygnet, Toyota iq

Aston Martin a publicat primele imagini oficiale ale noului concept Cygnet, model ce are la baza citadina Toyota iQ. Acestea arata cum constructorul auto de lux a integrat propriile elemente de stil in designul micutei japoneze, dintre care enumaram blocurile optice spate si manerele usilor.

Tot la exterior, Aston si-a pus amprenta prin intermediul calandrului, la care s-au adaugat blocurile optice fata a la iQ. Habitaclul ascunde designul proiectat de Aston Martin, culorile si tapiteria fiind mult mai luxoase decat standardul Toyota iQ.

Cygnet utilizeaza aceleasi componente mecanice si pastreaza aceleasi proportii, insa cu roti si anvelope diferite. Se pare ca citadina va fi pusa in miscare de propulsorul de origine Toyota de 1,3 litri, cu patru cilindri.

Noul model, momentan la stadiu de concept, va iesi pe piata spre finalul anului urmator. Acesta va fi vandut initial exclusiv clientilor Aston Martin si la comanda, urmand ca mai tarziu sa fie comercializat la scara larga.

Masina va fi construita in uzina din Japonia, acolo unde se dezvolta modelul iQ. Aston Martin isi propune sa produca intre 1.000 si 2.000 de unitati.

Vizualizari: 1412