© 2024 Auto.ro
Toyota Industries Corp dezvolta o noua statie de incarcare pentru vehiculele plug-in, alimentata de energia solara. In Toyota City, administratia locala va instala 21 de statii noi in 11 locatii diferite.
Din cauza limitarii energiei solare legate de durata zilei si de condiţiile meteorologice, fiecare dintre punctele de incarcare primeste o baterie de 8.2 kWh si este conectat la retea. Cu puterea de 200 V disponibila in retea, se poate alimenta cu 3.2 kW. In cazul in care statia se bazeaza numai pe energia solara, posibilitatea de alimentare scade la 1,5 kW la 100 V. Statia are si capacitatea de a returna energie retelei, atunci cand bateriile sunt complet incarcate si nici un vehicul nu este in curs de incarcare.
Toyota nu a dat nici o declaratie cu privire la planurile de a face disponibil din punct de vedere comercial sistemul de incarcare cu ajutorul energiei solare.