rss

Spionat: noul VW Golf GTI R20

  1. 02/04/2009
  2. Categoria: VW
  3. Tags: Golf, Golf gti, Golf R20, Volkswagen, VW Golf GTI R20

 

Potrivit celor mai recente zvonuri care circula in industrie, noul Volkswagen Golf R20 ar trebui sa fie prezent la startul editiei din acest an a cursei de 24 de ore de la Nurburgring, care va avea loc in luna mai. Acesta este si motivul pentru care producatorul german lucreaza intens pentru ca noul hot-hatch sa fie gata la timp pentru amintita cursa.

La fel cum au procedat cu Scirocco in 2008, cei de la VW Motorsport vor inscrie cateva Golf-uri R20 intr-una dintre cele mai dificile curse de profil pentru a vedea cum se comporta masina la capitolul fiabilitate si rezistenta.

Desi in fotografiile de fata apare un prototip pe spatele carui apare logo-ul 2.0TDI, evacuarea dubla montata central in difuzor tradeaza capabilitatile inlocuitorului lui VW R32. Noul R20 va avea un motor turbo de 2,0 litri care va produce 270 CP, iar resursele acestuia vor fi transmise catre rotile din fata prin intermediul unei transmisii cu sase trepte DSG. Cu acest propulsor, Golf R20 va putea sprinta de la 0-100 km/h in circa 5 secunde si va atinge o viteza maxima de 250 km/h.

Versiunea de serie a noului VW Golf R20 va fi prezentata la Frankfurt, in luna septembrie, iar primele livrari vor fi facute spre sfarsitul acestui an. Initial, va fi oferit in versiune de caroserie cu 3 usi, cea in 5 usi urmand sa fie introdusa ulterior. Pretul va fi de aproximativ 27.000 de euro.

Vizualizari: 2585