rss

Noul VW Jetta

  1. 25/02/2011
  2. Categoria: VW
  3. Tags: Vw

Odata cu noul VW Jetta, producatorul german din Wolfsburg demonstreaza ca dupa cinci generatii, in care a avut o abordare clasica si oarecum previzibila, se pot face si surprize radicale si inedite.

Istoria si traditia modelului Volkswagen Jetta pornesc din anul 1979 cand, aflat la prima generatie, a fost introdus pentru a umple nisa de cerere pentru un model ceva mai mare, pozitionat peste hatchback-ul VW Golf. De-a lungul timpului, si pe diverse piete de pe glob, VW Jetta a fost marketat si sub diverse alte denumiri, cum ar fi: Atlantic, Bora, City Jetta, Fox, GLI sau Vento.

Daca in mod normal lumea privea VW Jetta ca pe un frate mai mare al lui Golf, putin modificat genetic prin adaugarea unui portbagaj, noua Jetta defineste o noua categorie, New Compact Sedan. Desi masina este construita pe platforma VW Group A5 (PQ35) similara cu cea de pe modelele VW Golf Mk6, VW Scirocco, Audi A3 Mk2, Audi TT Mk2, SEAT Altea, Toledo, Leon Mk2, la capitolul dimensiuni, noua Jetta este foarte generoasa, multi afirmand ca acest model a migrat in zona Audi. Mai exact, dimensiunile actuale ale sedanului compact se incadreaza perfect intre talia fostei si actualei generatii Audi A4. Jetta 2011 a fost lungita cu 9 cm fata de versiunea anterioara, pentru a atinge 4.64 m (cu un ampatament de 2.64 m), are o latime de 1.78 m si o inaltime de 1.45 m.

Responsabil pentru estetica noului VW Jetta este Jose-Carlos Pavone, aflat sub bagheta reputatului  Walter de Silva, unul dintre mai-marii departamentului de Design de la Volkswagen Group. Acestia au propus, in primul rand, un pas distinct si o desprindere de familialul Golf, urmand insa in continuare liniile consacrate ale marcii.
Look-ul atletic si dinamic este subliniat de nervurile de pe capota, portiere, aripi si oglinzile exterioare, acestea din urma fiind dotate cu sistem luminos de semnalizare. Suprafetele vitrate sunt generoase, linia de design a acestora ducand mult cu gandul la un model coupe. Luneta si geamurile laterale spate cu tenta reduc intensitatea razelor solare cu pana la 65% si contribuie la crearea unui ambient climatic placut in habitaclu.

La fel ca si in exterior, interiorul lui VW Jetta nu conteneste sa uimeasca. Se simt influente clare din ADN-urile modelelor Passat CC si Golf, insa una peste alta habitaclul ofera confort, spatiu generos si dotari de ultima ora. Desi plansa de bord este minimalista si pastreaza stilul sobru si elegant al marcii germane, comenzile functionale sunt amplasate ergonomic si intuitiv pentru sofer, din nou paralela cu Audi A4 devenind foarte pregnanta, trimitand Jetta mai aproape de segmentul modelelor premium.

Volanul sport este imbracat in piele si dispus in 3 spite, cu protuberante in zona superioara pentru o manevrabilitate mai buna. Comenzile audio si de telefonie sunt integrate in spitele orizontale, in timp ce spita verticala este pusa in evidenta de o bifurcatie cu ornamente stil aluminiu. In spatele volanului troneaza doua ceasuri de bord rotunde, ce afiseaza intr-o lumina alb-albastruie turatiile si viteza atinsa. Intre acestea troneaza un display electronic ce pune la dispozitie principalii parametri tehnici ai masinii. Scaunele sunt confortabile, au un design ergonomic si pot fi reglate manual, in combinatie cu pachetul de iarna incluzandu-se si dotarea cu incalzire. Noua Jetta rezerva numeroase dotari estetice si functionale la interior, cum ar fi levierul scurt al schimbatorului de viteze, cotiera centrala cu doua suporturi pentru pahare, sistemul Climatronic, asistentul de parcare ParkPilot, radioul RCD 210 cu compatibilitate MP3 si display-ul multi-functional “Plus”.

Materialele si texturile interioare sunt de cea mai buna calitate, atentia la detalii fiind data de imbinari, manopera, cusaturi si ornamente tip aluminiu de incadreaza suflantele si anumite elemente din consola centrala. Portbagajul este generos, peste media clasei, cu o capacitate de incarcare de 510 L, bancheta spate fiind rabatabila asimetric si incluzand (incepand cu echiparea Comfortline) un sistem practic de incarcare ce permite transportul obiectelor voluminoase sau lungi.
Noua Jetta vine echipat cu o gama de sase motorizari ce respecta normele Euro 5, patru dintre acestea fiind disponibile pe acest model in premiera. Astfel, propulsorul de baza pe benzina este micul, dar puternicul, 1.2 L TSI, ce dezvolta 105 CP, optiunile continuandu-se cu 1.4 L TSI (de 122 sau 160 CP) si cu debordantul 2.0 L TSI de 200 CP.

Pentru fanii variantelor pe diesel, Volkswagen Jetta 2011 poate fi dotata cu propulsoarele: 1.6 L TDI, ce dezvolta 105 CP si un al turbodiesel common rail de 2.0 litri si 140 CP. Pentru cei mai economi sau mai eco-friendly, Volkswagen pune la dispozitie propulsorul  1.6 TDI BlueMotion Technology, de 105 CP, se multumeste cu un consum de doar 4.1 L/100 km, emanand numai 109 grame de dioxid de carbon/kilometru.

La capitolul transmisii, exceptand motorul 1.2 l, toate celelalte propulsoare vor putea fi dotate si cu automate-ul DSG in 6 sau 7 trepte, transmisia manuala fiind valabila pentru toate variantele de motorizare.

Preturile de lista sunt mai jos:

Echipare

Tip motor

Putere maxima (CP)

Cutie/Trepte

Pret fara TVA

(euro)

Pret cu TVA

(euro)

Trendline

1.2 TSI

105

Manuala/ 6

12.891

15.985,

1.6 TDI CR DPF

105

Manuala/ 5

14.688

18.213

1.6 TDI CR DPF

105

DSG / 7

16.288

20.197

Confortline

1.2 TSI

105

Manuala/ 6

13.493

16.731

1.6 TDI CR DPF

105

Manuala/ 5

15.290

18.960

1.6 TDI CR DPF

105

DSG / 7

16.891

20.945

Highline

1.6 TDI CR DPF

105

manuala / 5

15.737

19.514

1.6 TDI CR DPF

105

DSG / 7

17.338

21.449

2.0 TDI CR

140

manuala / 6

17.022

21.107

2.0 TDI CR

140

DSG / 6

18.248

22.628

Vizualizari: 9653