© 2024 Auto.ro
Potrivit celor mai noi informatii care au transpirat dinspre Wolfsburg, Volkswagen intentioneaza sa construiasca inca patru modele derivate din noul Polo. Este vorba despre un MPV, un break si o decapotabila.
Intr-un interviu acordat recent presei germane, seful de produs Dr. Ulrich Hackenbauer a declarat ca VW doreste sa faca din Polo unul dintre cele mai importante modele ale companiei, iar o solutie este ca acesta sa fie transformat intr-un Golf si sa dispuna de aceleasi versiuni, dar mai mici ca gabarit.
Prima dintre noile versiuni la care s-au gandit nemtii este Polo Variant, care ar reprezenta concurentul ideal pentru viitorul Ibiza Sport Tourer, model prefigurat la Salonul de la Frankfurt de conceptul Seat IBZ.
O alta versiune despre care s-a vorbit chiar la Frankfurt este Polo sedan, botezata Polo Raum. Acest model, care ar folosi un ampatament marit cu 10 mm comparativ cu hatchback-ul din care deriva, are insa sanse mici sa vada lumina zilei. Sedanul si break-ul sunt considerate modele de familie, iar cei de la VW considera inutil sa fie construite ambele.
Noul VW Polo va avea sigur varianta cabrio, anuntata in dese randuri de precedentele generatii. O astfel de versiune a fost realizata doar de carosierul german Karmann, care a prezentat-o in straie de concept-car la editia din 2007 a Salonului Auto de la Frankfurt (foto 2).
Oficialii Volkswagen nu exclud nici varianta unui MPV de mici dimensiuni bazat pe Polo, care sa fie denumit CrossPolo, insa o decizie finala privitoare la toate aceste modele va fi luata in urmatoarele luni.