© 2024 Auto.ro
Tehnologia hibrida paralela, dezvoltata de Bosch, a fost distinsa cu premiul pentru inovatie in cadrul editiei din 2010 a Targului international Automechanika, desfasurat la Frankfurt, in Germania.
Furnizorul german de piese auto a castigat premiul la categoria „Produse & Service OE”, Bosch fiind „primul producator la nivel mondial, care introduce cu succes noua tehnologie hibrida paralela in productia de serie”. Înca din anul 1996, premiul pentru inovatie este decernat la noua categorii, recompensand progresele tehnice importante si produsele inovatoare.
Tehnologia hibrida paralela reprezinta o solutie mai rentabila in comparatie cu alte concepte hibride, deoarece este suficienta utilizarea unui singur motor electric, care functioneaza atat ca motor, cat si ca generator de energie electrica.
Variantele hibride ale modelelor Volkswagen Touareg si Porsche Cayenne S, care au intrat de curand in productia de serie, sunt echipate cu tehnologia hibrida furnizata de Bosch. Este pentru prima data cand aceste modele sunt prevazute cu sistem de propulsie hibrida paralela.
„Unitatea de comanda hibrid reprezinta o inovatie importanta in cadrul tehnologiilor indelung testate in domeniul auto. Sistemul se bazeaza pe unitatea Motronic, care si-a dovedit deja eficienta in cadrul mai multor autovehicule echipate cu motor cu aprindere prin scanteie si sistem de injectie directa. Am adaugat acestuia functiile suplimentare necesare functionarii hibride, pe care le-am dezvoltat in colaborare cu clientii nostri”, afirma Matthias Küsell, coordonatorul proiectelor de dezvoltare a autovehiculelor hibride si electrice in cadrul Bosch.