© 2024 Auto.ro
Sistemul de inchidere si deschidere fara cheie de la Volkswagen – KESSY (Keyless Entry Start and Exit System) , poate fi acum comandat, si pentru segmentul A. Acesta ofera soferului un inalt nivel de confort datorita faptului ca proprietarul masinii nu trebuie sa tina neaparat cheia in mana. Modelele care vor primi sistemul KESSY sunt Golf, Scirocco si Tiguan, iar clientii il pot comanda acum in Europa pentru un cost suplimentar de 355 de euro.
Daca o masina este echipata cu "KESSY", aceasta poate fi deschisa de la distanta, iar motorul poate fi pornit prin apasarea unui buton instalat in dreapta volanului. Cum functioneaza: de indata ce un sofer intra intr-o raza de aproximativ 1,5 metri in jurul vehiculului, transmitatorul este identificat de senzorii de proximitate aflati in mânerele uşilor şi de un senzor cu impuls radio situat in carcasa cheii. Atingerea manerelor usilor sau a logo-ului de deasupra capacului portbagajului deblocheaza automat vehiculul.
Motorul poate fi pornit prin apasarea butonului de pornire. Dupa parasirea vehiculului, conducatorul auto poate bloca vehiculul prin simpla apasare a butonului situat pe manerele exterioare usilor.
Astfel, proprietarul nu trebuie sa tina cheia in mana, intrucat usile pot fi descuiate chiar daca aceasta se afla in geanta sau in buzunar.
Sistemul KESSY a fost dezvoltat initial pentru Phaeton, iar actuala strategie Volkswagen face ca inovatiile disponibile pana acum clasei de lux sa devina accesibile si pentru segmentul vehiculelor mai mici si, prin urmare, tuturor clientilor.