© 2024 Auto.ro
Din cauza ca se afla in plin proces de dezvoltare a altor modele noi precum hatchback-ul A1 si soft-roader-ul Q3, Audi a anuntat ca noua generatie a lui A3, care ar fi trebuit sa apara spre sfarsitul acestui an, va fi lansata in prima jumatate a lui 2010.
Noul Audi A3 va fi produs atat in versiune cu 3 usi, cat si cu 5 usi, oficialii Audi confirmand ca vor fi introduse ulterior inca doua variante de caroserie, Cabrio si Sportback. Desi informatia nu a fost confirmata, este posibil chiar ca producatorul din Ingolstadt sa mai pregateasca inca doua versiuni a viitorului A3: coupe cu patru usi si un Allroad. Aceste versiuni ar ajuta pe A3 sa concureze cu gama BMW Seria 1 si cu viitoarele modele sportive din gamele A-Klasse si B-Klasse de la Mercedes-Benz.
Platforma tehnica pe care va fi construita noua generatie A3 va fi imprumutat de la VW Golf 6, ceea ce inseamna ca modelul va creste in dimensiuni si arbora un design cu linii mai putin profilate. Noul Audi A4, spre exemplu, a crescut in lungime cu 14 cm comparativ cu generatia precedenta, ceea ce il plaseaza mai aproape de BMW Seria 5 si Mercedes E-Klasse in ceea ce priveste gabaritul. Locul ramas astfel vacant in urma sa va fi umplut de noul sedan A3 care, sustin unele surse, va masura 4,2 metri in lungime si va avea un aspect de coupe.
Gama de motorizari a noului A3 va include, foarte probabil, propulsoare cu 4 cilindri si cu o cilindree cuprinsa intre 1.2 si 2.0 litri. Versiunea de baza va fi un 1.2 TFSI de 125 CP si 200 Nm de cuplu, urmat de familiarul 1.8 TFSI de 160 CP si un moment maxim de 250 Nm, gama urmand a fi completata de un 2.0 TFSI care produce 211 CP si 350 Nm de cuplu. De asemenea, noul Audi S3 va fi propulsat de un motor turbo in 4 cilindri spre deosebire de actualul model sub capota caruia se gaseste un V6 aspirat.