© 2024 Auto.ro
Lexus le pregateste o mare surpriza rivalilor europeni de la BMW si Audi. Asta pentru ca Salonul Auto de la Frankfurt din luna septembrie va fi locul unde, daca este sa ne luam dupa cele mai noi zvonuri, japonezii vor prezenta un potential concurent pentru Seria 1 si A3.
Stirea cu adevarat importanta este ca noul model va avea doar versiune hibrida, asemenea noului Lexus HS250h (foto) cu care va imparti de altfel o mare parte din tehnologie. El va fi construit pe platforma cu tractiune pe puntea fata pe care sta Toyota Prius tocmai pentru a reprezenta o alternativa sportiva ecologica la modelele germane amintite.
Pe pietele europene, noul hatchback va dispune de un tren de rulare hibrid compus dintr-un propulsor pe benzina Atkinson de 2,4 litri si 187 CP si un motor electric, si va adopta o caroserie cu cinci usi in loc de una cu patru usi.
Noul hatchback hibrid de la Lexus va fi introdus pe piata in a doua jumatate a anului 2010 si va avea un pret mai mic decat actualul IS.