rss

Audi A3 Concept dezvaluie liniile viitoarei generatii A3

  1. 21/02/2011
  2. Categoria: Audi
  3. Tags: A3, Audi, Sedan

Audi a publicat primele schite cu A3 Concept, prototip ce va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Geneva. Acesta are rolul de a prefigura viitoarea generatie a compactei A3.

Audi A3 Concept va debuta intr-o caroserie inediata pentru acest model, partea posterioara fiind clar marturia unei viitoare versiuni sedan. Prototipul masoara 4,44 metri in lungime, 1,84 metri in latime si are o inaltime de 1,39 metri. La nivel de design se remarca grila frontala reimprospatata, precum si blocurile optice alungite, cu tehnologie LED.

Conceptul introduce noua platforma modulara MQB dezvoltata pentru viitoarele modele de segment B, C si D. Acesta va fi echipat cu un motor supraalimentat de 2,5 litri cu cinci cilindri, care dezvolta 408 CP. Propulsorul va fi legat la o transmisie cu dublu ambreiaj DSG. Totodata va dispune si de tractiune integrala.

Momentan nu exista informatii cu privire la momentul lansarii variantei sedan. De cealalta parte, noul Audi A3 hatchback va fi prezentat oficial in septembrie, urmand ca la inceputul anului 2012 sa ajunga in showroomuri.

Vizualizari: 3186