© 2024 Auto.ro
Divizia M Sport a celor de la BMW a demarat procesul de dezvoltare al versiunii performante M1. Derivat din Seria 1 Coupe, modelul va primi motor bi-turbo in 6 cilindri de 3,0 litri is 350 CP si va fi lansat la jumatatea anului 2011.
Puterea noului M1 va fi cu 50 de "cai" mai mare comparativ cu cea de pe actualul 135i M Sport Coupe, dar cu vreo 70 CP mai putin decat motorul V8 de 4,0 litri de pe M3. Deocamdata, producatorul german nu a anuntat cuplul motor, insa avand in vedere ca versiunea standard a propulsorului cu 6 cilindri de 3,0 litri de pe M3 produce 400 Nm, ar trebui ca varianta de motor dezvoltata pentru M1 sa genereze 420 Nm de cuplu.
In ceea ce priveste performantele masinii, la o greutate de cel mult 1.500 kg si cu acest bagaj de resurse, sprintul 0-100 km/h ar urma sa se realizeze in circa 5,5 secunde. in timp ce consumul mediu se va situa in jur de 7,6 l/100 km (cifra valabila pentru modelul cu transmisie manuala cu 6 trepte).
Inginerii BMW vor monta pe noul M1 o versiune modificata a suspensiei de pe actualui 135i Coupe, ceea ce inseamna o configuratie MacPherson pe puntea fata si multilink pe puntea spate. In plus, modelul va primi arcuri mai tari si amortizoare mai ferme, precum si un set de jante din aliaj de 18 inch.
Oficialii BMW nu au decis inca daca viitoarea sportiva va primi numele M1 deoarece aceasta denumire a mai fost folosita de legendarul supercar din 1978. In schimb se stie ca noul model va fi derivat din conceptul BMW 135 tii (foto), o versiune sport a Seriei 1 Coupe care a fost prezentata in 2007, la Salonul Auto de la Tokyo.
Viitorul rival al lui Audi S3 va fi pozitionat sub M3 Coupe, urmand sa fie cel mai ieftin model din gama de performanta a bavarezilor. Pretul lui M1 va fi in jur de 42.000 de euro, cu aproape 9.000 de euro mai mult decat modelul 135i M Sport Coupe.