© 2024 Auto.ro
Daca este sa ne luam dupa ultimele zvonuri care circula in industrie, BMW a
re planuri mari cu Seria 1. Bavarezii intentioneaza sa construiasca un nou sasiu modular care va sta la baza mai multor versiuni, intre care una hibrida, un SUV, un GranTurismo (similar cu Seria 5 GT) si altele.
Oficialii BMW au gandit trei portofolii diferite care vor cuprinde in total 12 modele. Astfel, asa-numitul "Portofoliul Traditional" va include modelele Seria 1, Seria 1 ActiveHybrid si Seria 1 SportHatch, "Portofoliul Sport" va consta din Seria 1 Coupe, Seria 1 Cabrio, Seria 1 SuperSports, Z2 si BMW 135i Lightweight Performance Concept, iar "Portofoliul Lifestyle" va contine noile Seria 1 GranTurismo, X1, X2 si Y1.
Potrivit celor de la BMW, viitorul Y1 va fi varianta hibrida cu doua usi si doua locuri a modelelor X, cu alura de Z. Mai exact, un SUV compact care se vrea a fi o alternativa mai dinamica, mai usoara si mai exclusivista la actualul X6.
Viitoarea gama de modele X si Y va beneficia de tehnologia EfficientDynamics si va oferi varianta hibrida pentru fiecare dintre modelele mentionate. Prin folosirea materialelor usoare de ultima generatie si a celor mai sofisticate proceduri de carosare aceste modele vor fi mai usoare.