© 2024 Auto.ro
Inceputa in anul 2002, povestea de succes Kalos continua. Urmasul modelului de clasa mica ce poarta sigla Chevrolet este noul Aveo in 5 usi, care a fost lansat si in Romania. Asemenea predecesorului sau, noul hatchback este destinat in special familiilor cu doua automobile care il utilizeaza mai ales in traficul urban, dar joaca si rolul de autoturism de familie desavarsit.
Noul Aveo, care a adoptat aceasta denumire unica pentru toata Europa, se distinge prin exteriorul deosebit, care afiseaza un aspect mai tineresc si mai sportiv decat predecesorul sau.
Se remarca grila frontala de dimensiuni mari pentru un model din aceasta clasa, farurile curbate cu geam clar si proiectoarele de ceata cu rama cromata, tipice pentru modelele Chevrolet, precum si uriasa sigla Chevrolet, care a fost montata central pe o traversa in culoarea caroseriei ce imparte grila calandrului in doua parti. Capota motorului urmeaza linia grilei radiatorului, in timp ce liniile profilate subliniaza aspectul sportiv.
Inginerii Chevrolet au umblat si la partea din spate, insa modificarile aduse nu sunt la fel de importante, doar blocurile optice suferind o restilizare semnificativa.
Desi avem de-a face cu o masina coreeana, pare mult mai europeana decat modelul anterior, iar levierul franei de mana este cel mai bun exemplu in acest sens - un maner mai elegant, placut la atingere, care a luat locul clasicului levier coreean realizat dintr-un plastic de proasta calitate.
Habitaclul a castigat in calitate si ergonomie, insa pretul mic al modelului se reflecta inca in unele materiale si finisaje. Comenzile sunt amplasate ergonomic, panoul de bord este impartit in patru ceasuri cu margine cromata, iar consola centrala inglobeaza gurile de ventilatie, un sistem audio complet integrat cu redare MP3 si butoane de comanda pentru climatizare mari si usor de utilizat.
Noul Chevrolet Aveo a crescut in dimensiuni, fiind mai lung cu 4 cm decat modelul pe care il inlocuieste (3,92 m, fata de 3,88 m). Latimea este de 1,68 metri, inaltimea de 1,51 metri, iar ampatamentul este acum de 2,48 metri. Aceste dimensiuni se reflecta in spatiul generos pe care il ofera noul Aveo pe locurile din fata, atat la cap, cat si la picioare. Portbagajul are un volum de 220 de litri si poate ajunge pana la 980 cu bancheta rabatata.
Postul soferului nu este dintre cele mai bune, insa nu ne putem plange. Pozitia la condus este destul de inalta, perfecta pentru traficul urban, dar devine destul de incomoda in cazul unor calatorii mai lungi.
Noul hatchback este disponibil in doua versiuni de motorizare pe benzina. Unul nou de 1,2 litri care dezvolta 84 CP si propulsorul de 1,4 litri 16 valve optimizat, care genereaza acum 101 CP. Acesta din urma poate fi comandata optional si cu transmisie automata. Standard este disponibila o transmisie manuala cu 5 trepte de viteze.
Ambele motoare sunt mai putin pretentioase decât predecesoarele lor in materie de consum de carburant. In ciuda plusului de putere de care beneficiaza acum, motorul de 1,2 litri va consuma cu 14 % mai putin, in timp ce propulsorul de 1,4 litri va avea nevoie cu 10 procente mai putin potrivit comparatiilor ce vizeaza consumul de carburant MVEG.
La evenimentul de lansare, care a avut loc la Breaza, am condus modelul Aveo 1.4 16 valve. Este un motor ideal pentru condusul in oras, insa la drum lung trebuie urcat in ture, devenind vioi de la 4.000 rpm in sus. Interesant este ca nu devine zgomotos la turatii inalte.
Directia este greoaie la viteze reduse, dar decenta in regim de croaziera, insa increderea in aceasta masina ti se diminueaza in clipa in care apesi pedala de frana, care iti da senzatia ca nu vei opri in timp util. In schimb, Aveo ofera on stabilitate buna in viraje - totusi, nu este indicat un stil de sofat sportiv, mai ales ca scaunul nu ofera un suport lateral adecvat. Ruliul se incadreaza in limite decente.
Noul Chevrolet Aveo este disponibil la un pret de pornire de 8.050 de euro cu TVA inclus, cu urmatoarele echipari standard: radio MP3 player, geamuri electrice fata, airbag sofer, inchidere centralizata, volan reglabil pe inaltime. In plus, se ofera 5 ani garantie, 5 ani asistenta rutiera si taxa de inmatriculare gratuita.