© 2024 Auto.ro
La doar o luna dupa iesirea din faliment, General Motors a facut o serie de anunturi importante prin vocea presedintelui sau, Fritz Henderson, printre care si faptul ca viitorul Chevrolet Volt va avea un consum urban de doar 1,02 litri/100 km.
Respectiva performanta, indelung trambitata prin intermediul unei campanii publicitare, este calculata in baza noii metodologii a agentiei de mediu a Statelor Unite (EPA), insa organzatia nu recunoaste inca incredibilul consum.
“EPA nu a testat Chevrolet Volt si, ca urmare, nu poate confirma declaratia lui GM privind consumul de combustibil. Pe de alta parte, EPA aplauda determinarea lui GM in construirea masinii viitorului, un vehicul 100% american care va aduce economii familiilor, va reduce dependenta de petrolul importat si va crea locuri de munca bine platite pe teritoriul Statelor Unite” spune comunicatul oficial al celor de la EPA.
Cu toate acestea, oficialii fostului numar unu mondial sunt convinsi ca EPA va consemna dupa test aceeasi cifra referitoare la consumul urban – sau una apropiata acesteia –, care, in alta ordine de idei, este privita si ca o modalitate de a-i face pe consumatori sa inteleaga ce fel de masina este Volt.
In final, mai trebuie mentionat un amanunt important: consumul urban de 1,02 litri/100 km este, potrivit inginerului sef Frank Webber, corespunzator unor calatorii in care masina va folosi pentru propulsie doar motorul electric; litrul de benzina va fi asadar consumat de catre motorul cu aprindere interna, folosit pe post de generator la incarcarea bateriei. Cu alte cuvinte, foiti-va prin oras si veti salva planeta...