rss

Lansarea noului Jeep Grand Cherokee ar putea fi intarziata

  1. 05/10/2009
  2. Categoria: Jeep
  3. Tags: Chrysler, Daimler ag, Grand Cherokee, Jeep, Mercedes

Desi sunt despartite de trei ani, Daimler AG si Chrysler pastreaza inca legaturi la nivelul platformelor tehnice; din pacate, tocmai aceste ramasite ale vechii colaborari reprezinta azi motiv de dispute intre cele doua companii.

Iar ultima dintre ele ar putea intarzia chiar cel mai reusit Jeep din istoria recenta – noul Grand Cherokee.

Precum bine se stie, gama de modele a numarului trei american include trei masini fabricate pe baza unei arhitecturi tehnice derivata din cea a vechiului Mercedes E-Klasse: Chrysler 300, Dodge Charger si Dodge Challenger. Pana la inlocuirea lor, americanii sunt nevoiti sa solicite piese companiei din Stuttgart, care, din acest punct de vedere, este tot mai reticenta.

Nu mai devreme de luna august, Chrysler a intentat un proces lui Daimler pentru faptul ca germanii nu furnizau convertoare de cuplu si coloane de directie in cantitatile convenite; respectiva disputa s-a incheiat, insa acum Pentastar-ul se teme ca lansarea lui Grand Cherokee se afla in pericol.

Nava-amiral a constructorului specializat in modele 4x4 este inrudita, din punct de vedere tehnic, cu Mercedes ML, astfel incat fabricarea ei necesita componentele fabricate de catre gigantul european. Ca atare, Chrylser i-a intentat un nou proces lui Daimler pentru ca acesta sa furnizeze puntile spate si alte piese in timp util, declarand totodata ca are nevoie de ele pentru fabricarea unor masini ce vor fi folosite in ultimele faze de testare (lansarea lui Grand Cherokee este programata in luna mai).

De partea cealalta, purtatorul de cuvant al lui Daimler, Han Tjan, a declarat ca asemenea situatie se poate rezolva si in afara salilor de judecata, insa Chrusler nu pare a fi de acord cu asta.

Potrivit spuselor lui Michael Palese – omologul lui Tjan –, Chrysler are nevoie de toate componentele anterior mentionate in maximum 20 de zile si nu-si poate permite intarzieri. “Sunt prea multe in joc pentru Chrysler pentru a risca. Acestea sunt programe importante, aflate intr-un punct critic din cadrul ciclului de lansare. Nu ne permitem intarzieri”, a declarat Palese.

Micul razboi dintre cele doua companii are la baza o mai veche neintelegere, legata de furnizarea motoarelor diesel.

Pe scurt, Daimler vrea 80 de milioane de $ de la Chrysler pentru ca acesta nu a cumparat un numar suficient de agregate consumatoare de motorina. Germanii considera suma una acceptabila pentru acoperirea pagubei, insa yankeii se apara ridicand “scutul” falimentului, procesul de intrare in insolvabilitate fiind privit ca unul in stare sa demonteze orice discutii legate de nerespectarea contractelor.

Mai pe romaneste, firma din Auburn Hills doreste ca judecatorii sa decida valabilitatea vechilor contracte – fapt care l-ar obliga pe Daimler sa furnizeze in continuare componentele dorite – si, totodata, sa o absolve de orice datorie baneasca fata de fosta partenera.

Cam greu. Mai ales pentru FIAT...

Vizualizari: 1620