rss

Heidfeld, al treilea pilot german pentru Mercedes GP

  1. 05/02/2010
  2. Categoria: MAN
  3. Tags: F1, Formula 1, Mercedes GP, Nick heidfeld

Desi nu s-a spus oficial, pe la colturi Mercedes GP Petronas este supranumita "echipa nationala" a Germaniei in Formula 1. Iar producatorul din Stuttgart a confirmat aceasta denumire neoficiala prin aducerea unui alt pilot german, Nick Heidfeld, care va avea rolul de pilot de rezerva si teste pentru echipa de Formula 1.

In varsta de 32 de ani, Heidfeld a debutat in Marele Circ in 2000 si de atunci si-a trecut in CV 169 de Mari Premii. Cu toate ca anul trecut a reusit o clasare mai buna decat coechipierul sau Robert Kubica, germanul a avut mari emotii in gasirea unei echipe pentru 2010.

Desi foarte constant, el nu a rupt niciodata gura targului prin evolutiile sale, motiv pentru care Mercedes GP a decis sa-l angajeze pe Michael Schumacher, revenit dupa o pauza competitionala de 3 ani, in defavoarea sa. Venirea septuplului campion mondial i-a retezat lui Heidfeld si ultima speranta de a concura in 2010 sub culorile acestei echipe.

In cele din urma oficialii germani l-au ales, totusi, ca pilot de rezerva si de teste pentru sezonul ce sta sa inceapa. "As fi preferat functia de pilot activ, dar sunt foarte mandru ca fac parte din noua echipa a Sagetilor Argintii", a spus Nick Heidfeld.

Vizualizari: 1102