© 2024 Auto.ro
General Motors continua discutiile cu guvernele europene, in vederea obtinerii de ajutoare financiare pentru restructurarea Opel, a declarat vineri un purtator de cuvant al grupului, citat de AFP.
"Restructurarea Opel necesita implicarea si sustinerea financiara a tuturor partilor implicate, a salariatilor si a guvernelor", a anuntat acesta.
Anuntul vine in contextul in care ministrii germani incearca sa ajunga la un acord in dosarul Opel, subiect foarte sensibil in Germania, unde problema vizeaza 25.000 de salariati ai constructorului auto.
Joi, ministrul economiei, Rainer Bruderle, a declarat pentru postul de televiziune ZDF ca, din cate stie, consiliul de supraveghere al GM a anuntat ca nu are nevoie de ajutoare publice si ca poate derula pe cont propriu restructurarea Opel. El a estimat costurile la 3,3 miliarde euro si a adaugat ca "aceasta este o veste buna".
Insa ministrul de finante, Wolfgang Schauble, a refuzat sa excluda posibilitatea unui ajutor guvernamental pentru GM.
"Nu putem spune, totusi, ca am fi facut tot ce se putea pentru Magna, pentru ca ne simtim responsabili fata de salariati si fata de uzine, insa acest lucru este exclus in cazul unui alt proprietar", a declarat Schauble pentru revista Wirtschaftswoche.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung ca GM "a luat asupra sa responsabilitatea financiara pentru Opel, odata cu decizia sa" de a nu mai vinde divizia.
Germania a fost surprinsa la inceputul lunii noiembrie de decizia GM de a nu mai vine divizia Opel. Berlinul sustinea preluarea constructorului de grupul canadian Magna si promisese ajutoare financiare de circa 4,5 miliarde euro pentru restructurarea Opel.