rss

Opel reuseste un record de autonomie cu Ampera-e: 750 de kilometri cu o singura incarcare

  1. 11/09/2017
  2. Categoria: Opel
  3. Tags: autonomie ampera e, autonomie opel ampera e, Opel, opel ampera e, record opel

Opel-ul Ampera-e a dezamagit putin la cele mai recente teste Euro NCAP unde a reusit sa primeasca doar patru stele, insa si-a mai spalat putin pacatele acum ca a doborat recordul propriu de autonomie.

Oficial, vehiculul full-electric al nemtilor poate parcurge 520 de kilometri cu o singura incarcare, potrivit vechilor reglementari NDEC, in timp ce noile calcule botezate WLTP sustin ca media este undeva la 380 de kilometri. Desigur, aceste valori pot fluctua, in functie de mai multi factori precum conditiile de drum, stilul de condus sau viteza de rulare.

Doi jurnalisti germani au vrut sa vada care este de fapt autonomia maxima a lui Ampera-e, iar pentru asta au pornit din Gorlitz, cel mai estic oras al Germaniei si s-au oprit 25 de ore si 30 de minute mai tarziu. Odometrul indica incredibila cifra de 754,9 kilometri parcursi cu o singura incarcare, iar ei se aflau in Aachen, cel mai vestic oras al tarii.

Pentru a reusi o astfel de performanta, cei doi au fost nevoiti sa circule cu o viteza medie foarte scazuta, mai exact intre 40 si 50 de km/h.

Opel Ampera-e masoara 4,16 metri in lungime si poate gazdui pana la 5 pasageri. Portbagajul poate inghiti pana la 381 de litri de bagaje, sau 1.274 daca rabatezi bancheta spate. Motorul electric dezvolta 204 cai putere si 360 Nm cuplu, suficient pentru ca masina sa atinga 100 de km/h in 7.3 secunde.

Vizualizari: 2168