© 2024 Auto.ro
Magna a anuntat ieri ca va micsora numarul de concedieri de la uzina Opel din Zaragoza, Spania, de la 1.700 la 1.350.
Declaratia a fost facuta de un membru al comitetului de intreprindere, Jose Juan Arceiz, la iesirea de la o reuniune cu reprezentantii Magna, insa ciferele nu au fost confirmate nici de sindicatul din care face parte acesta, nici de grupul General Motors Spania, care detine inca uzina.
Initial, Magna a anuntat ca intentioneaza sa disponibilizeze aproximativ 11.000 de angajati Opel, de la diferite fabrici din toata Europa, din totalul de circa 50.000.
Dupa ce sindicalistii de la uzina din Zaragoza au iesit in strada la sfarsitul lunii seprembrie pentru a condamna hoatararea Magna de a concedia 1.700 din cei 7.000 de muncitori, iar guvernul spaniol a aratat ca aceasta unitate de productie este una din cele mai performante din Europa, se pare ca producatorul canadian de piese auto si-a reconsiderat decizia.