rss

GM: Vom inchide Saab

  1. 12/01/2010
  2. Categoria: Saab
  3. Tags: General Motors, Saab

General Motors a mentionat in mod clar luni ca va inchide subsidiara suedeza Saab, sustinand ca niciunul dintre candidatii pentru preluarea acesteia nu a prezentat o oferta viabila pentru a-i schimba decizia, potrivit Reuters.

"Inchidem Saab. Am inceput lichidarea sa", a declarat jurnalistilor Ed Whitacre, in cadrul salonului auto de la Detroit.

Vicepresedintele grupului american, Bob Lutz, a precizat la randul sau ca lichidarea va continua pana la capat in cazul in care nu apare vreo alta oferta care sa fie "mai buna pentru noi decat lichidarea din punct de vedere financiar".

GM anuntase saptamana trecuta ca a mandatat cabinetul AlixPartners, specializat in restructurari de companii, pentru a administra lichidarea Saab.

"In privinta riscului si finantarii pe termen foarte scurt, ofertele pe care le-am primit pana acum au aceeasi valoare ca si lichidarea", a afirmat Bob Lutz.

Vineri, sindicatul suedez IF Metall, care are un reprezentant in consiliul de administratie al Saab, anunta ca boardul companiei suedeze "a decis (...) sa plaseze compania in lichidare judiciara", intr-un comunicat in care apreciaza decizia drept "iresponsabila".

Mai multe companii, intre care cea olandeza Spyker si un fond la care s-a asociat miliardarul Bernie Ecclestone din Formula 1, au depus oferte de ultim moment pentru preluarea Saab, fara a reusi, insa, sa schimbe decizia General Motors de a continua procesul de inchidere a subsidiarei sale suedeze.

Vizualizari: 1188