rss

Taxa auto, din nou in lumina reflectoarelor

  1. 28/04/2010

De la eutanasierea cainilor (propunere de lege ce a facut mult valva in redactia Auto.ro), pana la marirea varstei de pensionare a femeilor, de la verificarea concediilor medicale la domiciliu de catre reprezentanti ai angajatorilor, Casei de Asigurari si ai Politie, pana la amendarea parintilor pentru absentele nemotivate ale odraslelor; Toate aceastea fac parte din lungul sir de idei si propuneri legislative “de mare exceptie” ale guvernantilor.

Acum au poposit (din nou) asupra taxei auto, subiect ce a provocat multa furie si, apoi, resemnare, in randul romanilor. Asadar, conform ultimei gaselnite a demnitarilor, acestia vor sa schimbe din noua taxa auto de poluare, pastrand totusi vechiul principi “Poluatorul plateste”.

In acest sens, Guvernul a decis miercuri constituirea unui grup de lucru interministerial care sa analizeze eventuale modificari la taxa de poluare auto. Totodata, mai-marii tarii vor anunta pana la sfarsitul lunii iunie daca si cum anume va fi schimbat modul de calcul al taxei auto, eventuala modificare urmand a fi valabila de la inceputul anului urmator. Sa fie asta un lucru bun? Permiteti-mi sa fiu sceptica.

Flashback

In iulie 2008 Guvernul decide sa tina cont in calcularea taxei auto de doua noi elemente: CO2 si noxele. Astfel se introduce taxa de mediu.

Urmeaza eliminarea taxei de poluare si a cele vechi de prima inmatriculare prin adoptarea OUG 50/2008. In noiembrie 2008 Guvernul decide ca taxa de poluare auto, perceputa la achizitia masinilor noi, sa fie suspendata pana la 31 decembrie 2009 pentru a limita importurile de masini vechi.

In luna decembrie are loc triplarea taxei de poluare auto la achizitionarea masinilor second hand din strainatate, cei de la Guvern pregatindu-si bine scuza incurajarii industriei auto, afectata de recesiunea mondiala.

Romanii, inventivi prin definitie, au ales sa isi inmatriculeze masinile in Bulgaria.  Iar apoi, colac peste pupaza, la aproape un an de la triplarea taxei de prima inmatriculare, autoritatile au reintrodus taxa auto pentru masinile Euro 4 sub 2000 cmc, incepand cu luna ianuarie a anului curent.

Ce s-a intamplat cu imoralitatea si caracterul ilegal si discriminatoriu al acestei taxe aclamate pana si de Comisia Europeana? Cum si de ce s-au evaporat amenintarile UE impotriva taxei de prima inmatriculare din Romania? Raspunsurile la aceste intrebari le vom da tot noi (cotizantii la impozite) pe peretii cladirilor, in fata prietenilor, la o bere, pe paginile de Internet.

Vizualizari: 1290