rss

Taxa auto ramane in picioare

  1. 13/11/2008
  2. Tags: Autoeconomie, inmatriculare, Taxa auto

Executivul va mentine taxa auto, a anuntat premierul Calin Popescu-Tariceanu, care a dezmintit astfel o informatie potrivit careia aceasta ar urma sa fie anulata.

"Pana la 1 iulie 2008, am avut o taxa care se aplica numai pentru masinile vechi. Comisia Europeana a impus respectarea unor reguli de libera competitie in baza carora noi ar trebui sa introducem o taxa care se aplica si masinilor noi si masinilor vechi.

Noi am pledat la momentul respectiv pentru a se intelege ca eliminarea taxei pentru masinile vechi nu va face decat sa duca la situatia de astazi de la Dacia , anume la pierderea locurilor de munca. A fost o campanie de o agresivitate fara limite in media impotriva Guvernului", a afirmat Tariceanu.

El a spus ca a avertizat in privinta riscului de a se introduce in tara masini vechi care "vor omori" productia de autovehicule autohtone, iar angajatii vor fi trimisi in somaj.

"Sigur ca aceasta taxa avea menirea, in mod clar, sa protejeze industria romaneasca. Am spus-o mai direct sau mai voalat. Nu putem sa spunem la fel de puternic la Bruxelles, pentru ca se considera ca distorsioneaza competitia. In momentul in care insa toate tarile occidentale nu stiu cum sa-si vanda produsele pe piata, nimic nu este mai logic decat sa se bucure in momentul in care vad ca vechiturile de la ei le cumpara tarile din Est, inclusiv Romania, cu mare bucurie", a afirmat primul-ministru.

Seful Executivului a mentionat ca in trei luni din acest an s-au cumparat masini second-hand mai mult decat s-au cumparat in 2007.

"Ceea ce au vrut acesti oameni care au pledat cu inconstienta sau cu rea-vointa au obtinut. Din pacate, masurile pe care le putem aplica sunt limitate de legislatia europeana. Fara indoiala, vom analiza un set de masuri pentru a incerca sa diminuam efectul acestui import de masini second-hand", a spus primul-ministru.

 Sursa: Bloombiz

Vizualizari: 1361