Marirea
taxei auto ii va obliga pe romanii care doresc achizitionarea din strainatate a unei
masini rulate sa scoata din buzunar sume cuprinse intre 750 - 4.800 de euro pentru motorizarile cel mai des intalnite, 1.4 si 1.6 litri, indiferent de norma Euro, ajungand pana la 25.000 euro pentru
autovehiculele cu
propulsoare cu
cilindree mare si norme Euro 2!
Potrivit unei ordonante de urgenta emisa ieri de guvern,
taxa de poluare se va tripla , incepand cu 15 decembrie, pentru toate
autovehiculele care nu corespund minim normelor Euro 5, nu sunt electrice sau
hibride, sau au
motorizari Euro 4 peste 2.000 de centimetri cubi . Pentru acestea din urma se aplica o taxa chiar daca ele sunt noi.
Cele mai mici taxe vor fi platite pentru modelele Euro 1, Euro 3 fabricate intre anii 2000-2004 si masinile Non Euro produse inainte de 1992. La polul opus, cel mai mult isi golesc buzunarele in vistieria statului cei care achizitioneaza
automobile Euro 2 fabricate intre 1996 si 2000.
Conform Mediafax, motorizarile de 1.4 litri vor avea o taxa de 750 de euro in cazul normelor Euro 1. Pentru un motor de aceeasi capacite cilindrica, dar care corespunde Euro 3, taxa va fi de aproape 1.300 de euro, respectiv de 2.200 de euro pentru propulsoarele Non Euro. Un motor de 1.400 centimetri cubi Euro 2 va fi taxat cu aproape 2.800 de euro, cea mai mare valoare dintre toate. Reprezentative pentru acest segment sunt
Opel Astra si
Volkswagen Golf 3.
In ceea ce priveste
vehiculele cu motoare de 1.6 litri, taxa se va ridica la 1.320 euro pentru Euro 1 si 2.180 euro pentru Euro 3. La motorizarile Non Euro taxa va fi de 3.960 euro, iar la cele Euro 2 va depasi cu putin 4.800 de euro.
Cumparatorii de masini second-hand de import echipate cu propulsoare de 2 litri vor plati o taxa de 2.100 de euro pentru masini Euro 1 sau aproximativ 7.700 de euro in cazul motoarelor Euro 2.
Opel Vectra B, Volkswagen Passat, BMW Seria 3 si Audi A4 sunt doar cateva dintre masinile pentru care se aplica acest caz, cand taxa de poluare depaseste de 2-3 ori valoarea de achizitie a
automobilului.
Pentru un motor de 2 litri Euro 3 taxa va fi de 3.600 euro, iar la Non Euro va ajunge la 6.300 euro.
Pentru o masina Euro 1 cu motor de 3.000 cmc se vor plati aproximativ 6.300 de euro. In cazul in care propulsorul este Euro 3, cuantumul va fi de 9.400 de euro, la Non Euro va ajunge la 19.000 de euro, iar pentru motorizari Euro 2 valoarea depaseste 25.000 de euro, de 10-15 ori mai mult decat valoarea de cumparare!