© 2024 Auto.ro
Incepand de astazi scapati de drumul si cozile de la Politie in cazul accidentelor rutiere usoare, lucrurile luand calea constatului amiabil. Aceasta masura reprezinta o alternativa la procedura actuala, care obliga soferii sa se deplaseze la sediile Politiei Rutiere pentru obtinerea procesului verbal.
"Asa cum s-a anuntat si cu alte ocazii, constatul amiabil va fi pus in aplicare de la 1 iulie. Solutionarea amiabila a accidentelor rutiere soldate cu avarii usoare va fi o alternativa la procedura actuala, care consta in deplasarea conducatorii vehiculelor implicate in accidente rutiere la sediile Politiei Rutiere pentru obtinerea procesului verbal de contraventie", a declarat presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Angela Toncescu.
Constatarea amiabila de accident permite partilor implicate in accident sa completeze, pe un singur formular, elementele privind circumstantele producerii evenimentului, datele personale de identificare si ale vehiculelor implicate, precum si ale propriilor asiguratori.
Completarea acestui formular nu reprezinta o recunoastere a responsabilitatii in producerea evenimentului, ci un cumul de elemente si fapte care vor ajuta in solutionarea dosarelor de dauna.
Partea de responsabilitate ce revine fiecarui conducator auto va fi stabilita de catre asiguratori, in functie de informatiile completate in formular de catre ambii conducatori auto.
Procedura de constatare amiabila va putea fi aplicata in cazul accidentelor rutiere survenite pe teritoriul Romaniei in care au fost implicate doua vehicule si din care au rezultat numai pagube materiale.
Potrivit OUG 195/2002, conducatorii vehiculelor implicate intr-un astfel de accident si care au completat si inaintat formularul de constatare amiabila, nu mai au obligatia de a se prezenta la Politia Rutiera in vederea intocmirii documentelor de constatare.
Conducatorii celor doua vehicule implicate in accident completeaza impreuna un singur formular de constatare amiabila de accident. Acesta contine doua pagini autocopiative, ambele avand aceeasi valoare juridica, si instructiuni de utilizare.
Dupa completarea tuturor datelor solicitate, fiecare sofer are obligatia de a transmite copia formularului catre asiguratorul care a emis polita de raspundere civila auto (RCA) a vehiculului pe care l-a condus.
Daca una din persoanele implicate in accident se considera indreptatita a solicita despagubiri in baza asigurarii RCA, proprietarul vehiculului respectiv se va adresa asiguratorului RCA al celuilalt vehicul implicat in accident.
In cazul avizarii unei daune in baza formularului de constatare amiabila, asiguratorii indeplinesc formalitatile de deschidere a dosarului de dauna, constatare a pagubelor si eliberare a documentului de introducere in reparatie.
Punerea in practica a constatului amiabil a fost precedata de incheierea unui protocol de colaborare intre asiguratorii autorizati sa emita polite RCA, care contine si procedura privind stabilirea raspunderii si regimul probator in functie de cumululul de elemente si cazuistica completa inspirata din Codul Rutier român si practica franceza in domeniu.