© 2024 Auto.ro
Dupa ce saptamana trecuta au dezvaluit versiunea restilizata a hatchback-ului C30, suedezii de la Volvo au lansat un pachet sport R-Design special creat pentru acest model pe care il prezinta la Salonul Auto de la Frankfurt.
Volvo C30 facelift a primit un plus de sportivitate prin intermediul pachetului R-Design, care include atat modificari estetice, cat si modificari la nivelul sasiului si al sistemului de directie. La nivelul aspectului exterior, modelul scandinav a primit extensii pentru spoilerele fata si spate, un finisaj gri-metalizat pentru grila si carcasa oglinzilor laterale, praguri laterale, jante noi din aliaj de 17 inch cu cinci spite, un eleron posterior montat deasupra lunetei si tevi de esapament cromate. Caroseria este vopsita intr-o nuanta de rosu specifica tuturor modelelor din gama R-Design.
Pachetul R-Design cuprinde si cateva modificari la interior, intre care tapiterie din piele neagra sau in doua culori, placute metalice cu logo-ul R-Design, volan sport din piele, schimbator de viteze imbracat in acelasi material si cu insertii din aluminiu si ceasuri de bord iluminate in albastru.
Inginerii suedezi au mers si mai departe cu modificarile. Astfel, C30 Facelift R-Design are o directie mai precisa si ofera un feedback mult mai bun, in timp ce amortizoarele si barele stabilizatoare au fost imbunatatite pentru o manevrabilitate mai buna. In plus, garda la sol a fost coborata cu 10 mm.
Preturile pentru Volvo C30 facelift cu pachet sport R-Design vor fi facute publice ulterior.