© 2024 Auto.ro
BMW planuieste sa introduca in productie de serie conceptul M135i, care va debuta in curand la Salonul Auto de la Geneva. Mai mult decat atat, hatchback-ul ar putea fi echipat cu tractiune integrala xDrive.
Bavarezii au pregatit pentru marele eveniment auto din luna martie un prototip ce a dat nastere unor serii de speculatii privind sansele sale de a fi lansat pe piata, in versiune de serie.
Se pare aceste zvonuri nu au fost total nefondate, o sursa din interiorul companiei declarand ca versiunea M135i va ajunge in showroomuri. In plus, propunerea diviziei M Performance Automobiles ar putea primi sistemul de tractiune integrala xDrive.
Propulsia va fi asigurata de motorul de 3.0 litri, care dezvolta 320 Cai Putere si un cuplu maxim de 450 Nm. Din ecuatie vor face parte si suspensiile mai rigide, discurile de frana ventilate, camuflate de jantele de 18 inch.
Noul BMW M135i va accelera de la 0 la 100 km/h in 4,9 secunde si va atinge o viteza maxima de 250 km/h, limitata electronic.