rss

BMW la Salonul Auto de la Tokyo

  1. 11/11/2013
  2. Categoria: BMW
  3. Tags: BMW, Tokyo

Inceputul unei noi ere a mobilitatii personale, pregatirea pentru debutul intr-un nou segment si perspectivele fascinante ale placerii extreme a condusului sportiv vor marca prezenta constructorului premium BMW la editia 2013 a Salonului Auto de la Tokyo.

Expozitia auto internationala, care va avea loc intre 22 noiembrie si 1 decembrie 2013, va reprezenta premiera nipona a modelului cu propulsie electrica BMW i3 si a automobilului hibrid plug-in BMW i8, precum si premiera mondiala BMW Seria 4 Cabriolet. In plus, BMW Concept M4 Coupé ofera o avanpremiera a viitoarei generatii a acestei masini sport cu performante exceptionale. Mai mult, noul BMW X5, BMW Concept Active Tourer Outdoor si BMW R nineT vor avea primele aparitii la un salon auto din Asia.

BMW Seria 4 Cabriolet: redefinirea placerii condusului sub cerul liber.
Premiera mondiala BMW Seria 4 Cabriolet marcheaza inceputul unei noi ere a placerii condusului sub cerul liber. Datorita limbajului specific de design, modelul decapotabil cu patru locuri se diferentiaza semnificativ de modelele de clasa medie BMW Seria 3. Estetica unica si dimensiunile semnificativ mai mari in comparatie cu modelul anterior, ofera Seria 4 Cabriolet o prezenta expresiva. Hard topul rabatabil in trei segmente garanteaza un nivel ridicat de utilitate cotidiana, indiferent de perioada anului. Când este inchis, ofera un confort acustic imbunatatit, se poate deschide in mai putin de 20 de secunde prin simpla apasare a unui buton. La lansarea pe piata vor fi disponibile un motor pe benzina (cu sase cilindri
dispusi in linie), unul pe benzina cu patru cilindri si unul diesel cu patru cilindri, puterea variind intre 184 CP si 306 CP.

BMW i debuteaza cu doua modele: electromobilitate cu BMW i3 si BMW i8.
Prin prezentarea simultana a primului model de serie cu propulsie integral electrica si a unui automobil sport cu tehnologie ultra-sofisticata, marca BMW i demonstreaza un spectru larg de concepte auto orientate spre viitor. Ambele modele sunt influentate pregnant de ideea de sustenabilitate. Motoarele electrice si acumulatorii litiu-ion de inalta tensiune pot fi utilizate in functie de cerintele modelului. O alta particularitate distinctiva, conceputa exclusiv pentru BMW i, este arhitectura LifeDrive a automobilului, care include habitaclul realizat din plastic ranforsat cu fibra de carbon (CFRP) și un șasiu din aluminiu.

BMW i3 este primul automobil premium conceput din start pentru a fi propulsat exclusiv electric, pentru zero emisii. Modelul ofera un nivel generos de spatiu interior, este propulsat de un electromotor de 170 CP si atinge o autonomie ce variaza intre 130 si 160 de kilometri in conditii de trafic cotidian. Motorul optional cu ardere interna, cu doi cilindri, indeplineste functia de extindere a autonomiei și astfel automobil poate parcurge pana la 300 de kilometri cu o singura realimentare.

BMW i8 isi va face debutul pe piata in 2014 și combina dinamica unui automobil sport performant si consumul, respectiv nivelul de emisii ale unei masini de clasa mica. BMW i8 este un model cu 2+2 locuri, cu un design vizionar si o constructie ultrausoara inteligenta care faciliteaza nu numai un condus fara emisii in mediul urban, ci si performante sportive pe sosea. Sistemul hibrid plug-in este format dintr-un motor turbo pe benzina, cu trei cilindri si tehnologie BMW TwinPower Turbo care furnizeaza 231 CP, si tehnologia BMW eDrive sub forma unui electromotor de 131 CP. Cu puterea ambelor propulsoare, BMW i8 sprinteaza de la 0 la 100 km/h in doar 4,4 secunde. Consumul mediu de combustibil, in ciclul de testare EU pentru sisteme hibrid plug-in, este de 2,5 l/100 km, iat nivelul emisiilor CO2 este de 59 g/km. Pentru recuperarea energiei la frânare, transmisia motorului cu ardere interna este legata la un al doilea motor electric care functioneaza ca un generator.

Noul BMW X5: Sports Activity Vehicle contruit pentru perfectiune
.
BMW X5 este cel mai de succes Sports Activity Vehicle (SAV) din lume. Cea de-a treia generatie se prezinta cu un design distinctiv si optimizat din punct de vedere aerodinamic, cu o masa redusa cu pâna la 90 de kilograme in functie de echipare, precum si cu o multitudine de inovatii BMW ConnectedDrive. Noul BMW X5 este mai luxos si mai versatil ca niciodata si impresioneaza prin performantele imbunatatite si consumul mai mic.

BMW Concept Active Tourer Outdoor: concept inovator, tehnologie avansata a propulsiei, solutii inovatoare de detaliu.
BMW Concept Active Tourer Outdoor demonstreaza cele mai bune premise pentru BMW de a cuceri un viitor segment de automobile. Acest concept combina tehnologia avansata a propulsiei hibrid plug-in, dimensiunile compacte si un interior extrem de versatil - totul ca o noua manifestare a placerii condusului specifica marcii, suplimentata de solutii inteligente de detaliu pentru activitatile din timpul liber.

BMW Concept M4 Coupé: gene concentrate din motorsport.
Cand va fi prezentat publicului la Salonul Auto de Tokyo, BMW Concept M4 Coupé va demonstra imediat aptitudini evidente pentru performante inalte. Acest concept atletic si dinamic combina genele din motorsport si usurinta utilizarii cotidiene. Partea frontala puternic conturata, cu prize largi de aer, liniile laterale dinamice si partea spate plata si sportiva semnaleaza performante dinamice deosebite. Elementele din CFRP - precum spliterul fata, acoperisul sau difuzorul spate - subliniaza utilizarea constanta a constructiei ultrausoare, ca masura suplimentara pentru obtinerea performantelor superioare.

Vizualizari: 4605