© 2024 Auto.ro
Divizia sportiva a bavarezilor de la BMW lanseaza o editie speciala a modelui M3, in cinstea succesului inregistrat in DTM. Denumita BMW M3 DTM Champion Edition, sportiva va fi produsa in doar 54 de exemplare si va purta semnatura lui Bruno Spengler, campionul BMW in DTM.
Pentru a sarbatori victoria in DTM din editia 2012, BMW propune editia speciala BMW M3 DTM Champion Edition. Construit in numai 54 de exemplare, modelul vine echipat din fabrica cu pachetul Competition, M Drive, transmisia M DCT Drivelogic si pachetul M Driver.
In lista dotarilor standard intra si scaunele incalzite, sistemul de navigatie si senzorii de parcare, plus autograful lui Bruno Spengler pe un ornament din fibra de carbon montat pe bord.
In plus, fericitii proprietari ai celor 54 de exemplare vor avea ocazia sa participe la cursul BMW M Fascination Nordschleife, sub supravegherea celebrului pilot. Astfel, clientii vor avea oportunitatea sa conduca pe circuitul Nordschleife, pe care a fost dezvoltat modelul M3.
La capitolul estetica, editia speciala DTM se aseamana foarte mult cu exemplarul care a asigurat bavarezilor succesul in DTM in sezonul 2012. Asadar, caroseria poarta amprenta Frozen Black Metallic, in timp ce anumite detalii sunt vopsite intr-o nuanta mata de negru.
Plafonul este realizat din fibra de carbon si este accesorizat cu binecunoscutele dungi M. Asemenea si capacul portbagajului. Steagul Canadei si indicativul lui Spengler se regasesc la nivelul geamurilor din spate.
Habitaclul este echipat ornamente din fibra de carbon, iar partea din fata pasagerului este "accesorizata" cu autograful lui Bruno Spengler incastrat in ornament, impreuna cu numarul exemplarului din editia limitata DTM Champion Edition. In ceea ce priveste motorizarea V8 aspirata, nu exista modificari.
Editia DTM Champion a lui BMW M3 va fi produsa la uzina din Regensburg incepand cu luna februarie a anului urmator. Aceasta va avea un pret de pornire de 99.000 de euro cu TVA inclus pentru piata din Germania.